Semnal de alarmă de la DIICOT. România, la un pas de a deveni furnizor de droguri 1
Social

Semnal de alarmă de la DIICOT. România, la un pas de a deveni furnizor de droguri

Procurorul Bogdan Voicu, propus de ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al Secției de Combatere a Traficului de Droguri, a spus, luni, la sedinta Secției pentru Procurori a CSM, că există riscul ca România să treacă de la statutul de țară de tranzit la stat furnizor de droguri, având în vedere creșterea numărului de culturi de cannabis. La capitolul vulnerabilități, magistratul a menționat și numărul mare de dosare, cele mai multe vizând deținere de droguri in vederea consumului propriu.

„România este țară de tranzit, însă in ultima perioadă am ajuns la concluzia că ar putea deveni și o țară funizor, numărul culturilor crescând in ultimii ani de la un an la altul”, a spus procurorul.

Procurorul a vorbit despre scaderea numărului dosarelor de trafic de droguri, una dintre cauze fiind calitatea informațiilor primite. In acest sens, procurorul consideră ca ar trebui consolidata colaborarea cu partenerii institutionali, precum brigăzile și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Politia Română, precum și cu Inspectoratul General al Politiei Române.

In prezent, Bogdan Voicu este delegat in functia de procuror sef al Sectiei de Combatere a Traficului de Droguri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.