Ziua Internațională a Familiei, 15 mai. Ce promite Guvernul Dăncilă
Propunere bombă din PSD. Copiii majori, obligați să își susțină financiar părinții
Social

Schimbări în cazul concediului parental. Ce a decis Ministerul Muncii

Preşedinţia română la Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns, joi, la un acord politic provizoriu pe Directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie a părinţilor şi îngrijitorilor, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de MMJS.

„Directiva încurajează participarea femeilor pe piaţa muncii şi o împărţire egală a responsabilităţilor între femei şi bărbaţi în familie şi contribuie, de asemenea, la micşorarea diferenţelor salariale dintre femei şi bărbaţi”, spune ministrul Muncii, Marius Budăi, scrie news.ro

Acordul trebuie aprobat şi de către statele membre ale Consiliului UE.

„Directiva încurajează participarea femeilor pe piaţa muncii şi o împărţire egală a responsabilităţilor între femei şi bărbaţi în familie şi contribuie, de asemenea, la micşorarea diferenţelor salariale dintre femei şi bărbaţi. Acordul politic obţinut reprezintă un real succes la nivelul UE în ceea ce priveşte politicile din domeniul social şi asigură un pachet de drepturi concrete pentru cetăţenii europeni”, afirmă ministrul Muncii, Marius Budăi.

Scopul directivei este de a îmbunătăţi accesul părinţilor angajaţi şi al îngrijitorilor pe piaţa muncii şi introduce o serie de standarde minime la nivelul UE, în ceea ce priveşte concediul de creştere a copilului, concediul de paternitate, concediul pentru îngrijitori şi aranjamentele de muncă flexibile.

Astfel, pentru încurajarea partajării responsabilităţilor familiale după naşterea unui copil, familiile vor putea beneficia de o perioadă minimă de concediu de creştere a copilului remunerată, dintre care o parte va fi netransferabilă şi un segment remunerat la acelaşi nivel ca şi în cazul concediului de maternitate asigurat prin legislaţia naţională, arată Ministerul Muncii.

Conform aceleiaşi surse, pentru susţinerea persoanelor cu responsabilităţi de îngrijire a unor rude, care de cele mai multe ori sunt femei şi care se confruntă cu efecte negative în ceea ce priveşte participarea lor pe piaţa forţei de muncă, această directivă va asigura un concediu minim pentru fiecare lucrător, pe an.

De asemenea, lucrătorii vor avea dreptul de a solicita aranjamente de muncă flexibile. Această măsură s-a dovedit a avea un impact pozitiv asupra angajaţilor, dându-le posibilitatea de a avea mai mult control asupra timpului şi locului pe care îl alocă pentru îndeplinirea sarcinilor, mai arată Ministerul Muncii.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.