Protest la Timișoara
Protest la Timișoara
Social

Protest la Timișoara

Protest la Timișoara – sâmbătă, la Timișoara, s-a protestat față de modificările din sistemul judiciar. Studenți din cele mai importante centre universitare din România au purtat pe umăr sicriul Justiției.

Tinerii au venit din București, Cluj, Galați, Timișoara și alte centre universitare. Ei sunt membri ai asociaţiei naţionale a organizaţiilor de studenţi.  Studenții și-au strigat nemulțumirile legate de modificările aduse legilor justiției ieșind în Piața Victoriei din Timişoara. Ei au purtat pe umeri sicriul Justiției, pe care l-au așezat apoi în fața Operei. Aceștia au scandat:

Să vă fie frică, studenții se ridică!”

Pe lângă purtarea simbolică a sicriului pe umeri, ei au aprins lumânări și au împărțit colaci, aşa cum se face la un parastas.

Marius Deaconu, președinte ANOSR, a declarat:

Un sicriu – pentru că ne dorim să nu se ajungă acolo. Dorim ca justiția să nu moară în România și din păcate se va ajunge acolo dacă aceste legislații vor merge mai departe”

Un alt tânăr student a explicat gesturile simbolice:

În momentul de față facem un parastas pentru justiție. E un păcat că în anul Centenarului, anul 2018, urmează să avem președinția Comsiei Europene”

În manieră simbolică  sicriul a fost depus lângă monumentul ridicat în memoria celor care s-au jertfit în zilele Revoluţiei, în fața catedralei Mitropolitane din Timișoara.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.