Inspecţia Judiciară (IJ) din cadrul CSM anunţa în urmă cu o săptămână amânarea luării unei decizii în privința procurorului Mircea Negulescu. Astăzi, 30 ianuarie 2018 s-a decis excluderea lui din magistratură.
Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie pentru adoptare unui comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru.Acesta a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, divulgând informații confidențiale.
Citește și:Ce a decis CSM în cazul procurorului ‘Portocală’
Într-o altă acțiune disciplinară, procurorul Mircea Negulescu a comis o abatere disciplinară, în sensul că nu s-a abţinut în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali.
Secţia pentru procurori a admis solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activităţii în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, pe 16 februarie 2017.
Procurorul Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură. Decizia aparține Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Decizia nu este definitivă.