Pesta porcină africană depistată la Satu-Mare

Pesta porcină africană depistată la Satu-Mare – în comuna Micula, judeţul Satu-Mare, autoritățile au descoperit existența unui focar de pestă porcină. Centrul Local de Combatere a Bolilor şi DSVSA Satu-Mare au luat mai multe măsuri de prevenire şi extinderii bolii, între care uciderea celor 13 porci domestici din gospodăria afectată, cadavrele fiind incinerate. De asemenea, s-a făcut dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor în care stau animalele, a aleilor, a perimetrelor şi a obiectelor potenţial contaminate. A mai fost făcut recensământul porcilor din vecinătatea gospodăriei afectate şi au fost stabilite o zonă de protecţie şi de supraveghere în jurul focarului.

Preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, măsurile care trebuie respectate de România şi perioada pentru care acestea vor fi aplicate, potrivit ANSVSA.

Specialiştii din Satu-Mare au diagnosticat, în 10 ianuarie, porcii dintr-o gospodărie din comuna Micula ca fiind afectaţi de pestă africană, iar probele biologice prelevate au fost trimise în aceeaşi zi la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, confirmându-se a doua zi suspiciunea.

“Imediat ce DSVSA Satu-Mare a fost notificată despre apariţia de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezenţa pestei porcine africane, au fost impuse restricţii de miscare a animalelor şi au fost prelevate probe pentru analize”, precizează ANSVSA .

În 14 ianuarie, preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, măsurile care trebuie respectate de România şi perioada pentru care acestea vor fi aplicate.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.