
Percheziții de amploare ale DIICOT. Peste 40 de persoane arestate pentru contrabandă de țigări
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, sub coordonarea procurorilor Biroului teritorial Botoşani al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) efectuează, luni, 44 de percheziţii domiciliare în mai multe localităţi, într-un dosar de contrabandă cu ţigări.
Potrivit surselor judiciare, percheziţiile au loc în judeţul Botoşani, la locuinţele membrilor a cinci grupări infracţionale inter-conectate între ele, care în perioada 2016-2018 ar fi introdus ilegal în ţară aproximativ 500.000 de pachete de ţigări.
În urma percheziţiilor, peste 40 de persoane urmează a fi ridicate şi duse la sediul din Botoşani al DIICOT, pentru a fi audiate, transmite Agerpres.



Comentarii