MODIFICĂRI la stația de metrou PIPERA. Ce promite primăria Sectorului 2 1
Social

MODIFICĂRI la stația de metrou PIPERA. Ce promite primăria Sectorului 2

Administrația locală a sectorului 2 intenționează ca, în cel mult un an, să dezvolte infrastructura ultimei stații de pe magistrala 2 de metrou, din zona de nord a Capitalei, prin realizarea unor noi ieșiri, în condițiile în care, în prezent, la Pipera este una singură și se creează blocaje din cauza aglomerației. 

Primăria de sector a obținut deja acordul Metrorex în acest sens, spune viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu.

”Vrem să investim în dezvoltarea infrastructurii supraterane a acestei stații, pentru că sunt foarte puține ieșiri, e foarte mare blocaj acolo.

Am cerut și Primăriei Capitalei să ne scape de construcțiile ilegale din acea zonă, sunt tot felul de terase, tot felul de contracte ciudate. Este domeniu public și noi am vrea ca acea zonă să fie pe măsura investițiilor private din zona Pipera”, a explicat el.

De altfel, primăria de sector a cerut și Primăriei Capitalei să înființeze o linie directă STB care să facă legătura între zona Obor și nordul Capitalei, astfel încât transportul la suprafață să reducă aglomerația de la metrou. Viceprimarul nu a dat detalii despre acest proiect și nici despre valoarea investiției, însă a spus că aceasta se ridică undeva la „câteva milioane de euro’. „Avem și proiecte făcute, avem în vedere parteneriate cu investitorii privați de acolo’, a adăugat Dan Cristian Popescu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.