Copil de 2 ani mort într-un lighean cu apă
Copil de 2 ani mort într-un lighean cu apă
Social

Educație privind sănătatea alimentației- 15% dintre copiii între 3 luni și 16 ani sunt obezi

”Educația privind sănătatea alimentației a devenit prioritară pentru elevi, prin intrarea în vigoare a Legii 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011.

Obezitatea este o problemă majoră de sănătate publică a cărei prevalență s-a triplat în multe ţări din Europa, iar în Statele Unite ale Americii a crescut în mod alarmant, peste 60% din populaţia americană fiind supraponderală sau obeză.

În România, conform unor studii, aproximativ 15% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 16 ani sunt obezi, prevalența fiind ușor crescută la fetele de vârstă școlară.

În acest sens, în anul 2017 am inițiat proiectul de lege privind introducerea orelor de nutriție, care a fost anul acesta adoptat. Astfel, Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii va elabora o strategie privind educaţia pentru sănătate şi nutriţie până la data de 31 decembrie 2019. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru de învăţământ începând cu anul şcolar 2020 – 2021.

Ca deputat în Comisia pentru sănătate și familie și medic pediatru consider că este necesară introducerea orelor de educaţie pentru sănătate în școli, alimentația fiind primordială pentru sănătatea copiilor.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Maricela Cobuz.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.