Veste mare pentru români. Vor beneficia gratuit de aceste servicii medicale
asistenta
Sănătate

Veste mare pentru români. Vor beneficia gratuit de aceste servicii medicale

Actul normativ a intrat în vigoare în luna aprilie a anului 2018. Mai exact, conform legii, și în 2019 românii asigurați, dar și cei neasigurați în sistemul public de sănătate vor beneficia de servicii dentare decontate de casele de sănătate, așa cum informa Bugetul.ro în luna martie a anului trecut..

Lista de servicii este mai lungă pentru cei asigurați în sistemul de sănătate decât pentru cei neasigurați. Mai mult, majoritatea serviciilor sunt prevăzute cu decontare integrală, adică fără plată.

Ce servicii de bază au persoanele asigurate

Adulții pot merge la consultație gratuită o dată pe an, în timp ce copiii o pot face chiar de două ori. Pentru persoanele asigurate există trei posibilități de decontare de către Casă:

  • decontarea pentru copii, unde vorbim de acoperirea integrală a tarifelor (adică nu se mai plătește nimic)
  • decontarea pentru adulți (peste 18 ani), unde vorbim fie de acoperirea integrală a tarifelor, fie de reduceri de 60%;
  • un al treilea tip de decontare, pentru beneficiarii unor legi speciale, unde acoperirea este, de asemenea, integrală.

Pentru decontarea integrală sau de 60% din tarif sunt prevăzute următoarele tratamente: tratamentul cariei simple, obturaţia dintelui după tratamentul  afecţiunilor pulpare sau al gangrenei, pansamentele calmante, extracția dinților cu anestezie, diverse proteze, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, reparații și reconstrucții.

Mai mult, conform Ordinului Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a pachetelor de servicii medicale pentru 2018-2019, „în cadrul grupei de vârstă peste 18 ani – numai pentru tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă, casele de asigurări de sănătate decontează 100% tarifele aferente serviciilor de medicină dentară pentru care (…) este prevăzut procentul de 60%”.

Servicii gratuite şi pentru cei neasigurați

Persoanele neasigurate beneficiază de următoarele servicii gratuite: pansamente calmante/drenaj endodontic, tratamentul afecțiunilor parodonțiului cu anestezie, chiuretaj alveolar şi tratamentul hemoragiei, reducerea luxaţiei articulaţiei temporo-mandibulare, reparația și rebazarea protezelor și reparațiile aparatelor ortodontice.

ATENŢIE! Aceste persoane suportă integral costurile pentru investigaţiile paraclinice recomandate-radiografii dentare şi tratamentul prescris.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.