Guvernul va modifica joi prin ordonanță de urgență legea sănătății. Vezi ce se schimbă la concediul medical
Sănătate Social Ultima Ora

HALUCINANT! Ministrul Sănătății spune că SPITALELE din România FUNCȚIONEAZĂ ILEGAL

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că în România există spitale care nu ar fi trebuit acreditate de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, ceea ce înseamnă că cineva ori nu a fost profesionist ori nu a fost de bună-credinţă.

„Conform Agenţiei Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, sunt foarte multe spitale la standarde. Dar îmi pun şi eu o întrebare: cum au putut fi acreditate anumite spitale? Pentru că în această perioadă, de la învestirea în funcţia de ministru şi până acum, am fost în foarte multe spitale din România. Uneori, din politeţe, m-am abţinut să fac anumite comentarii, am preferat să tac. Şi am spus că trebuie luate anumite măsuri în anumite zone”, a declarat Pintea duminică seara, la B1 TV, unde a fost întrebată câte spitale din România sunt la standarde acceptate în UE.

Potrivit Sorinei Pintea, cine a acreditat aceste spitale „fie nu era profesionist, fie nu era de bună-credinţă”.

„Eu cred că cineva a spus că toate (n.red.: spitalele) ar trebui să fie acreditate. Dar, din punctul meu de vedere, pot să vă spun că nu şi-au făcut datoria (n.red.: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate). Deci, din punctul meu de vedere, există spitale acreditate care nu ar fi trebuit acreditate şi cred că dacă nu le-am fi acreditat, atunci cineva s-ar fi sesizat (autorităţile locale, Ministerul Sănătăţii) şi ar fi încercat să rezolve problemele”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Reamintim că în anul 2016 fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că: ”Dacă am aplica toate standardele, atunci într-adevăr 80% din spitale ar trebui închise”. Iată, avea dreptate! Dar, ce facem cu pacienții?

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.