Județul Dolj - Peste 116 milioane investiție din anul 2016. Ce proiecte au fost finalizate
Sănătate Politic Social Ultima Ora

De ce nu avem spitale regionale? Nu știe nimeni să răspundă în Guvernul Dăncilă

Răspuns halucinant al miniştrilor din Cabinetul Dăncilă la o interpelare a deputatului PMP Eugen Tomac. Acesta a vrut să ştie ce bani au fost atrași în 2017 pentru construcţia spitalelor regionale, obiectiv asumat în Programul de Guvernare PSD-ALDE.

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a transmis că acest lucru nu intră în competența instituției pe care o conduce, Paul Stănescu, de la Dezvoltare Regională, a pasat problema la Ministerul Sănătăţii, unde Sorina Pintea a răspuns că se caută un teren pentru Spitalul Metropolitan din Bucureşti, care, însă, nu este construit cu fonduri europene.

„Referitor la interpelarea dumneavoastră, având ca obiect «valoarea fondurilor europene atrase de România în anul 2017 pentru construcția de spitale din banii alocați de către Uniunea Europeană în perioada de programare 2014-2020», vă aducem la cunoștință faptul că aceste proiecte sunt finanțate prin POR și, în conformitate cu HG nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, obiectul interpelării nu intră în sfera noastră de competență”, se arată în răspunsul pe care Rovana Plumb l-a transmis la interpelarea deputatului PMP.

Rovana Plumb mai spune că Programul Operațional Regional (POR) intră în competența Ministerului Dezvoltării Regionale, condus de colegul său Paul Stănescu.

Răspunsul ministrului Plumb este cu atât mai confuz cu cât, recent, aceasta afirma că România va trimite Comisiei Europene, anul viitor, studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale care se vor construi în Iaşi, Craiova şi Cluj, abia după ce vor fi aprobate putându-se demara licitaţie pentru execuţie.

„Spitalele acestea trei regionale – Iaşi, Craiova şi Cluj – se vor finaliza din fonduri europene, etapizat. Prima etapă de finanţare va fi pentru documentaţia tehnică, care însumează, conform datelor furnizate de Banca Europeană de Investiţii, 120 de milioane de euro. În etapa a doua, până la concurenţa sumei medii de 450 de milioane de euro, se va merge pe construcţie şi dotare, 450 de milioane de euro media per spital. Atât a ieşit din studiile pe care Banca Europeană de Investiţii le-a prezentat Ministerului Sănătăţii. Deci, vom merge etapizat. Nu excludem faptul că se pot face finanţări şi în parteneriat public-privat”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul Dezvoltării Regionale susține că responsabilitatea aparţine Ministerului Sănătăţii.

„Referitor la motivele care au determinat întârzierile existente în ceea ce privește proiectul de construcție a primelor trei spitale regionale, vă informăm că beneficiarul proiectelor privind spitalele regionale și cel care trebuie să întreprindă o serie de măsuri premergătoare depunerii cererii de finanțare (de ex. finalizarea documentației tehnice pentru spitalele regionale) este Ministerul Sănătății”, precizează Stănescu în răspuns.

Ministerul Sănătăţii nu a înţeles ce anume a întrebat Eugen Tomac şi a făcut referire, în răspuns, la spitalele în parteneriat public-privat.

„În mai 2018, s-a aprobat HG nr. 357/24 privind aprobarea Listei proiectelor strategice de investiţii care urmează a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Printre acestea se numără şi proiectul de investiţii Complexul Medical Carol Davila – Universitary Medical City. Este în curs de identificare o locaţie cât mai adecvată pentru acest proiect”, se arată în răspunsul Ministerului Sănătăţii, care nu are nicio legătură cu subiectul vizat de interpelare.

Comisarul european Corina Creţu a acuzat Guvernul Dăncilă că nu a depus niciun proiect major pe fonduri europene.

„Nu mai avem în analiză proiecte majore depuse la Comisie, în afara Magistralei de Metrou M6, proiect în legătură cu care încă aștept un răspuns la o scrisoare adresată de câteva către Directorul General al DG Regio, dl. Marc Lemaitre, ministrului Transporturilor, fără de care regulamentele nu îmi permit să adopt o decizie. Niciun alt proiect major nu e depus la Comisia Europeană, în condițiile în care România a depășit cu mult datele la care singură s-a angajat că le va depune, nu numai pentru spitalele regionale, dar și pentru autostrăzile Pitești-Sibiu, Târgu Mureș-Iași, Craiova-Pitești, podul de la Brăila, Metroul Pipera-Berceni, Centura Bucureștiului”, spunea Creţu, într-o postare pe Facebook.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.