Criza imunoglobulinelor, taxa de clawback, exportul paralel de medicamente și ipocrizia
Sănătate

Criza imunoglobulinelor, taxa de clawback, exportul paralel de medicamente și ipocrizia

Criza imunoglobulinelor, taxa de clawback, exportul paralel de medicamente și ipocrizia
La o dezbatere organizată de COPAC (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice), pe 11 decembrie 2017, la Centrul Cultural Francez din Iași, s-a prezentat o cercetare din care rezultă că principala problemă pe care o au bolnavii cronici este îngrijorarea cu privire la accesul la medicamente. În același timp presa m-a întrebat despre criza de imunoglobuline. Pare paradoxal ca atunci când peste jumătate din bugetul Casei Naționale de Asigurări este alocat medicamentelor să existe astfel de probleme. Fostul Ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, (care nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase), iese în spațiul public și clamează iresponsabilitatea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care au condamnat la moarte bolnavi, neaducând imunoglobulina în țară. Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, într-un interviu fluviu (publicat de EVZ.) denunță manevrele companiilor multinaționale, care creează crize artificiale numai pentru a se anula taxa de clawback. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, nu putea să rămână mai prejos și condamnă atât pe predecesorii săi, care nu s-au preocupat de problemă, cât și companiile farmaceutice, care practică exportul paralel. ARPIM iese cu un comunicat de presă și respinge acuzațiile, declarând că marile companii farmaceutice sunt preocupate exclusiv de interesul pacienților (vezi comunicatul publicat în EVZ). Aparent toți au dreptate. Însă, excluzând pacienții, la toți ceilalți am identificat un element comun: un anumit grad de ipocrizie și adevăruri spuse pe jumătate.
Pacienții cronici în mod legitim se tem că vor rămâne fără tratament. Este o frică care este însă
adesea indusă. Filozoful austriac Ivan Ilich scria în secolul trecut ”Medicinizarea vieții nu este decât un aspect al domeniului distrugător al industriei în societatea noastră… Strategiile medicale nu reușesc deoarece concentrează prea multe eforturi asupra bolii și foarte puține în schimbarea mediului înconjurător, care îi face pe oameni bolnavi.” Mai preciza ”…corpurile de specialiști care domină astăzi crearea, adjudecarea și satisfacerea nevoilor constituie un nou tip de cartel sau grup de control. Ei sunt cu mai multe rădăcini decât o birocrație bizantină, sunt mai internaționali decât o biserică universală, mai puternici decât o uniune industrială și sunt înzestrati cu competențe mai largi decât orice șaman. […]. Astăzi, medicii și asistenții sociali (așa cum au făcut anterior numai preoții și juristii) au obținut puterea legală pentru a crea nevoia pentu ca tot prin lege, numai ei să fie autorizați să o satisfacă”.Cu alte cuvinte, printr-o politică de marketing și promovare profesionistă pacienții pot fi determinați să devină dependenți de anumite medicamente (de regulă scumpe) mai ales dacă acestea sunt cuprinse în ghiduri și protocoale. În acest mod uită de celelalte măsuri, care trebuiesc luate pentru a-și proteja starea de sănătate, și lucrul cel mai grav este că, dominați de frică, uită să se bucure de viață.
Vlad Voiculescu, (care nici ustoroi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase), folosește în mod politicianist o criză pe care el a declanșat-o prin inacțiune. Ne spune că mor pacienții pentru că nu se găsește imunglobulina. Pentru anumite medicamente, care circulă pe piața românească și care preponderent sunt produse de companii multinaționale, comenzile se fac cu cel puțin un an înainte. Cu alte cuvinte, pentru anul 2017 comenzile pentru imunglobuline trebuiau făcute în anul 2016. Cine era Ministru al Sănătății atunci? Mai mult, încearcă să ne manipuleze. Imunoglubulina este o proteină a serului sangvin secretată de către plasmocite, care intervine în imunitatea celulară. Injectarea de imunoglobuline trebuie să asigure protecția pe termen scurt sau să reducă severitatea manifestărilor diferitelor boli, să diminueze capacitatea sistemului imun de a ataca țesuturile organismului (în boli autoimune), să ajute pacienții care au probleme în sinteza anticorpilor etc. Este, deci, un tratament de regulă adjuvant, de care într-adevăr pacienții trebuie să beneficieze. Însă, cât timp nu s-a stabilit cauza morții unui pacient, este cel puțin hazardant să declari că e din cauza lipsei imunoglobulinei. Este politicianism, dar ține la presă.
Lucian Duță are dreptate când spune că se încearcă eliminarea taxei de clawback (profitand de o criză produsă artificial), producându-se astfel o pierdere de 350 milioane de euro pentru români. Sunt convins că cele descrise de el, mai ales presiunile făcute de tot felul de ambasadori și de companii farmaceutice, sunt reale. Dar ce este taxa de clawback? Taxa de clawback impune producătorilor de medicamente să returneze statului român o parte din profitul realizat în urma vânzărilor de medicamente compensate/gratuite care depășesc suma prognozată/alocată prin buget. Ea se referă doar la medicamentele decontate de stat, dar nu și la cele comercializate liber pe piață. Ce nu s-a spus este că în România s-a aplicat o formă originală de clawback, care a avut rezultate perverse. În forma în care a fost inițiată nu a făcut altceva decât să împovăreze industria autohtonă și să elimine de pe piață medicamentele generice/ ieftine. Știu, cei care au vrut sa fie originali, ce probleme au creat, de exemplu, companiei Antibiotice Iași, singurul producator cu capital românesc? Nu am înțeles de ce a nu s-a preluat așa cum este ea aplicată în alte țări.
Ministrul Florin Bodog tună și fulgeră împotriva exportului paralel. Ce nu ne spune este faptul că exportul paralel a fost încurajat prin măsurile luate de Ministerul Sănătății în ultimii ani. În România, prețul medicamentelor este reglementat. Cu alte cuvinte, el este stabilit de către Ministerul Sănătății. Într-o economie de piață, atunci când există reglementări, trebuie să ții cont că acestea să nu perturbeze piața. De acum un an într-o notiță arătam pericolul exportului paralel atunci când Ministerul Sănătății a decis ca prețul medicamentelor în România să fie cel mai mic din țările Uniunii Europene. Scriam că orice firmă de medicamente va prefera să plătească taxele aferente prețului cel mai mic în România pentru ca apoi să le exporte în țări unde prețul este mai mare și să-și maximizeze profitul. S-a luat vreo masura? Nu, deoarece Ministerul era preocupat cum să facă să ne vaccineze cu forța pe toți, ca pe animale.
ARPIM (Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente) încearcă să ne convingă că este o asociație a unor societăți filantropice, care sunt preocupate exclusiv de pacienții români. Nu fac parte dintre cei care demonizează companiile farmaceutice internaționale. Recunosc că activitatea lor este o activitate utilă societății și că atât timp cât avem nevoie de medicamente pentru a trata pacienții, avem nevoie de companii care să fabrice aceste medicamente și să fie preocupate și de cercetarea în domeniu. Dar mă irită faptul că sunt luat drept prost. Să fie foarte clar. Interesul companiilor este de a obține profit și, deși au tot felul de coduri de etică, acest interes este însoțit și de tot felul de acțiuni (de promovare, de marketing, de lobby, de PR etc.), care, uneori, sunt la limita eticii. Interesul companiilor este de a nu plăti taxa de clawback și pentru aceasta sunt capabile de tot felul de manevre pe care de altfel le-au și pus în practică. Însă este obligația statului de a introduce reguli în așa fel încât ”lăcomia” companiilor să fie ținută în frâu.
În concluzie, ne sufocă ipocrizia, politicianismul și poate, uneori, și incompetența.
P.S.: Există de mai mult timp o propunere cu privire la taxa de clawback pe care nu știu de ce nimeni nu dorește să o pună în practică. Această propunere este simplă și poate rezolva problema fără a afecta bugetul Casei Naționale de Asigurări. În ce constă ea? Stabilirea unui prag valoric pentru medicamentele la care nu se plătește taxa de clawback. Acestea vor fi medicamentele ieftine, astfel încurajându-se industria autohtonă și produsele generice. Al doilea palier îl constituie medicamentele care au prețul peste acel prag valoric și la care se percepe de la companiile farmaceutice taxa de clawback. Și al treilea palier îl constituie medicamentele inovative, recent introduse pe piață, la care în prognoză nu s-a evaluat corect necesarul. La aceste medicamente povara taxei de clawback trebuie împărțită între companiile farmaceutice și stat (cel care nu a stabilit în mod corect necesarul). Este o soluție simplă și echitabilă, dar tocmai de aceea nu cred că va fi adoptată.
Criza imunoglobulinelor, taxa de clawback, exportul paralel de medicamente și ipocrizia
loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii