Coronavirus. 2.298 de persoane în carantină instituţionalizată şi 13.723 în izolare. 75 sunt infectați

Un număr de 2.298 de persoane sunt în carantină instituţionalizată, iar 13.723 în izolare la domiciliu, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

„Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.298 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 13.723 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.545 de teste. Dintre acestea, 2.470 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19″, relevă sursa citată.

Potrivit acesteia, până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 75 de cazuri de persoane infectate. Dintre cei 75 de cetăţeni care au contactat virusul, şase sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.

Cele mai multe persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt în Bucureşti (27), acestea fiind internate în spitale de boli infecţioase şi sub permanentă supraveghere medicală.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.