13.000 de persoane sunt în autoizolare la domiciliu și 16 în carantină, la nivel național

La nivel național sunt 16 persoane în carantină, iar pentru alte 12.927 de persoane a fost dispusă măsura auto-izolării la domiciliu, au transmis reprezentanții grupului de comunicare strategică privind situația coronavirus în România.

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate nouă cazuri de infectare cu virusul COVID-19, potrivit unui comunicat de presă remis NEWSTEAM.RO.

Trei dintre persoanele depistate infectate au fost declarate vindecate și externate deja, potrivit sursei menționate.

În acest moment, cele șase persoane purtătoare ale virusului sunt internate în centre medicale din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova.

„Pacienții internați la Timișoara și Craiova nu prezintă simptome și au o stare generală bună. Pacienții internați la Cluj-Napoca și Iași prezintă stare de sănătate ameliorată față de momentul internării, fără febră”, mai arată sursa citată.

De asemenea, au fost înregistrate, vineri, 86 de apeluri la numărul unic de urgență 112, cele mai multe fiind efectuate din Timișoara – 14.

În cursul zilei de vineri au mai fost efectuate 1.079 de apeluri la linia TELVERDE (0800 800 358) deschisă special pentru informarea cetățenilor. Sursa citată reamintește că românii din străinătate pot solicita informații la numărul de telefon +4021.320.20.20.

Vineri erau în carantină 22 persoane, iar pentru alte 12.619 de persoane fusese dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.