
PSD le suspendă copiilor săraci bursele sociale!
Guvernul Dăncilă a avut o întâlnire cu reprezentanții primăriilor din România, luni. Primarii au atras atenția că 80% din adminsitrațiile locale sunt în prag de colaps din lipsă de fonduri. Bugetul pe 2019 a tăiat jumătate din veniturile primăriilor, față de anul 2018. Cei mai loviți, pe plan local, vor fi copiii săraci și persoanele cu handicap. Prezent la întâlnire, Teodorovici a spus, sec, că nu are soluții. Adică, închidem România!
Patru structuri asociative din adminsitrația locală din România, printre care Asociația Municipiilor din România și Asociația Comunelor din România, s-au întâlnit luni cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării și Ministerului Finanțelor, respectiv cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Motivul: nu mai sunt bani la bugetele locale. În acest context, 80% din primăriile din România riscă să își înceteze parțial sau total activitatea. Nu este o glumă: aceste Unități Administrative Teritoriale (UAT) nu își pot face bugetele. Să vedem de ce…
Bugetul unei primării are un principiu simplu, imposibil de ocolit: banii care intră trebuie să se regăsească în plăți, în banii care ies.
În contextul bugetului pe 2019, gândit de Guvernul Dăncilă, despre care Dragnea spune a că ”sună bine”, veniturile puse la dispoziția administrațiilor locale sunt mai mici cu 20% față de cele de anul trecut. În același timp, cheltuielile primăriilor au fost crescute de guvern cu 30% față de 2018, prin trecerea abuzivă, fără consultarea primarilor, a unor obligații sociale de la adminstrația centrală către cea locală. Simplu, din pix. Ca atare, din bugetele adminsitrației locale vor lipsi anul acesta 50% din fonduri!
De ce? Pentru că PSD a făcut o sumedenie de promisiuni electorale în campanie. După ce a luat puterea și-a dat seama că nu are bani să le acopere. Așa că a aruncat problema în curțile primarilor. Să le rezolve ei. Din ce? Nu se știe!
La întâlnirea cu Teodorovici, reprezentanții adminstrațiilor locale au atras atenția asupra principalelor probleme:
- Se opresc investițiile în toate localităile.
- Nu se mai pot accesa fonduri europene de către primării pentru că nu mai au bani de cofinanțare. Menționăm că UE finanțează o mare parte dintr-un proiect inițiat de adminsitrația locală, dar nu total. O parte din bani trebuie să pună și primăriile. Dar, vorba lui Moromete, de unde, dacă nu are?
- Foarte grav: nu mai primesc bani însoțitorii persoanelor cu handicap. Altfel spus, PSD condamnă la moarte oameni suferinzi!
- La fel de urât: vor lua banii copiilor! Bursele sociale ale minorilor vor fi suspendate, din lipsă de fonduri. Este vorba aici despre cei mai săraci dintre copiii care merg la școală.
La întâlnirea de luni, Teodorovici a lăsat cu gura căscată toată asistența când a spus că nu are soluții la aceste probleme și că va încerca să repare câte ceva la următoarea rectificare bugetară, dacă va putea. Mai pe românește: le-a dat cu flit.
A sugerat însă că ar fi bine sa mai taie o parte din salariile angajaților din primării. Adică, exact opusul ”programului de guvernare PSD” care își propunea să mărească veniturile oamenilor…
Abia acum se confirmă că a fost o minciună!



Comentarii