Grevă în justiție
Grevă în justiție
Politic Justiție Ultima Ora

Uluitor: CCR a consfințit astăzi amputarea prerogativelor Președintelui României

Curtea Constituțională (CCR) a respins marți ca inadmisibilă sesizarea președintelui Klaus Iohannis împotriva modificării aduse legii referendumului.

Decizia Curții consfințește practic o nouă amputare a atribuțiilor președintelui României: eliminarea sa din procedura de convocare a referendumului pentru revizuirea Constituției.

Astfel, potrivit noii forme a legii, referendumul pentru revizuirea Constituției se organizează automat în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării modificărilor la legea fundamentală.

În forma în vigoare, legea prevede că data referendumului de revizuire se stabilește prin lege în Parlament, lege care este trimisă președintleui pentru promulgare.

Klaus Iohannis a atacat modificările aduse de PSD-ALDE la legea referendumului pe 18 mai, după ce Curtea a mai analizat de două ori actul normativ.

”Nu doar obiectul, ci și data fiecărui referendum pentru fiecare revizuire a Constituției în parte ar trebui să fie stabilită clar și distinct, numai de către Parlamentul în exercițiu. A proceda altfel ar echivala cu o restrângere a competenței decizionale și a marjei de apreciere a Parlamentului aflat în exercitarea mandatului la data la care ar avea loc o revizuire a Constituției de către parlamentarii din legislatura în care s-a adoptat legea criticată, atitudine care poate fi justificată în cazul legiuitorului constituțional derivat în anumite limite și condiții precizate în Constituție, dar care nu este permisă legiuitorului ordinar sau organic. Prin urmare, stabilirea acestei date trebuie lăsată la aprecierea Parlamentului aflat în exercițiu la momentul fiecărei astfel de inițiative de revizuire a Constituției, numai acesta fiind în măsură să aprecieze în concret care sunt condițiile cele mai adecvate pentru ca cetățenii să își exprime voința cu privire la acea revizuire a Constituției, ca modalitate de exercitare a suveranității naționale consacrată prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală”, a scris Klaus Iohannis în sesizarea trimisă CCR.

La finalul lui 2017 Curtea a admis o sesizare făcută de PNL și USR împotriva modificării legii referendumului, care iniţial prevedea că data organizării unui referendum pentru revizuirea Constituţiei este stabilită de Guvern. CCR a spus atunci că Parlamentul, nu Guvernul trebuie să stabilească data consultării populare.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.