Ultima oră. Reacție imediată a lui Tudorel Toader după ce Augustin Lazăr și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru MEDIAFAX, după ce Augustin Lazăr a anunţat că va candida pentru un nou mandat de procuror general, că poate intra în cursa pentru această funcţie oricine îndeplineşte condiţiile legale.„Poate să candideze oricine îndeplineşte condiţiile legale”, a spus, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, aduce la cunoştinţa publicului faptul că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul justiţiei pentru selectarea procurorului în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, funcţie vacantă începând cu data de 28 aprilie 2019. Obţinerea unui nou mandat ar reprezenta posibilitatea continuării proiectelor iniţiate, a procesului de modernizare şi consolidare instituţională a Ministerului Public în scopul continuării obţinerii de rezultate pozitive în activitate, a reprezentării convingătoare a intereselor generale ale corpului social, apărării necondiţionate şi de calitate a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, informează reprezentanţii Ministerului Public, printr-un comunicat de presă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.