Klaus Iohannis, o asigură pe Maia Sandu, că România va sprijini 100 la sută Republica Moldova
Klaus Iohannis, o asigură pe Maia Sandu, că România va sprijini 100 la sută Republica Moldova
Politic Ultima Ora

ULTIMA ORĂ! Iohannis pleacă la Chișinău! Prima vizită în Republica Moldova după 5 ani!

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, marți, 29 decembrie a.c., o vizită oficială la Chișinău, la invitația Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de Președinte, în urma votului covârșitor exprimat de către cetățenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidențiale din data de 15 noiembrie a.c, transmite Administrația Prezidențială.

Vizita Președintelui României la Chișinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul Președinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de consolidare atât a parcursului european, cât și a relațiilor privilegiate cu România.

Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova.

Totodată, cei doi Președinți urmează să adopte o Declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.