Ce-i transmite Traian Băsescu lui Iohannis:'Jucaţi, domnule preşedinte!'
Ce-i transmite Traian Băsescu lui Iohannis:'Jucaţi, domnule preşedinte!'
Politic Ultima Ora

Traian Băsescu: Curtea Constituțională nu poate face din președinte un notar

Fostul preşedinte Traian Băsescu, liderul PMP, a declarat, duminică seara, că este o „chestiune de opţiune” a preşedintelui Iohannis numirea procurorului şef al DNA, iar CCR nu poate da „în niciun caz” o decizie care să reducă rolul şefului statului la acela de notar.

„Vă pot spune ce cred despre decizia care se va da (CCR se va pronunţa cu privire la un posibil conflict invocat de Executiv între Guvern şi Preşedinţie pe revocarea procurorului şef al DNA – n.r.). În niciun caz, Curtea Constituţională nu poate face din preşedinte un notar, pentru că scrie în lege şi în Constituţie. Deci, alţii propun şi preşedintele decide. Este o chestiune de opţiune a preşedintelui numirea procurorului şef al DNA. Preşedintele nu e subordonat ministrului Justiţiei, din acest punct de vedere. Este atributul preşedintelui să numească”, a precizat Băsescu la RTV.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care CCR va decide că cele două instituţii se află în conflict, Băsescu a spus că ministrul Justiţiei va trebui să trimită un alt raport preşedintelui Iohannis.

„În această situaţie, Tudorel Toader va trebui să trimită un alt raport. Însă nu cred că se va întâmpla acest lucru, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care preşedintele le decide, prin lege sau prin Constituţie. Nu poţi să faci din preşedinte notar. Mai spunea Dragnea că preşedintele are o misiune de ceremonie. Nu, nu e preşedinte ales de Parlament, e ales prin vot direct”, a punctat Băsescu.

În context, el a reiterat că procurorul şef al DNA ar trebui să rămână în funcţie până la încheierea mandatului.

„În opinia mea, revocarea doamnei Kovesi ar fi o greşeală, din două motive. Unu – preşedintele riscă să-şi piardă din credibilitate, pentru că probabil încă mai sunt cancelarii care văd în doamna Kovesi un stâlp real al bătăliei împotriva corupţiei, ea devenind de fapt un lider al înscenărilor făcute de DNA (…). În al doilea rând, mai sunt multe dosare contrafăcute în instanţă, bazate pe nişte denunţuri la care procurorii au brodat nişte poveşti (…). Trebuie să-şi ducă mandatul până la capăt, ca să ia toate şocurile abuzurilor pe care le-a făcut DNA-ul sub comanda dânsei, adică achitările”, a conchis Băsescu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.