https://newsteam.ro/ultima-ora/xromania-se-imprumuta-cu-un-miliarde-de-euro-pe-luna-de-ce-tariceanu-nu-ati-inteles-nimic-nu-intelegeti-economia/30/03/2019/
Politic Ultima Ora

Tăriceanu se teme de statul paralel, care îi pune la ”încercare chiar şi curajul”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis sâmbătă, liderilor formaţiunii reuniţi la Iaşi, că la 30 de ani de la Revoluţie, ţara se confruntă cu un sistem, statul paralel, care pune la încercare chiar şi curajul multora, catalogând lupta anticorupţie ca fiind una politică.

„Împreună ne-am asumat un rol dificil, şi anume acela de a milita în continuare pentru respectul faţă de drepturile şi libertăţile individuale, element care ar putea să pară nefiresc la 30 de ani de la căderea regimului comunist, dar statul paralel care s-a instaurat în România în ultimii 10 ani, începând din mandatul preşedintelui Băsescu, ne pune extrem de mult pe gânduri şi ne pune la încercare chiar şi curajul. Noi ca partid liberal am fost singurii care am avut curajul să ridicăm glasul împotriva abuzurilor care au avut loc în ultimii ani în justiţie, cu precădere, în zona a ceea ce înseamnă oficial lupta împotriva corupţiei. Din păcate, lupta împotriva corupţiei în România s-a transformat într-o luptă politică de eliminare a persoanelor incomode de pe scena politică românească „, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în mesajul transmis la Conferinţa Judeţeană de Alegeri Iaşi, acolo unde Varujan Vosganian a fost desemnat preşedinte al organizaţiei.

Tăriceanu a îndemnat liderii ALDE, aflaţi la Iaşi, să se organizeze astfel încât să obţină un scor mai bun decât liberalii la alegerile viitoare, dar să nu uite ţelul formaţiunii.

„Ne-am asumat acest rol de a încerca să aducem corecţiile necesare şi cred că acest demers ne defineşte în mod categoric în momentul de faţă ca singurul partid autentic liberal din România”, a mai declarat Tăriceanu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.