
Război în PSD! Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu: „Spune prostii”. Primarul întreabă de unde vin 27 de miliarde de lei pentru pensii și salarii
Un nou conflict izbucnește în interiorul PSD. Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, îl critică dur pe președintele partidului, Sorin Grindeanu, după ce acesta a susținut că pensiile și salariile ar trebui indexate anul viitor cu rata inflației.
Edilul social-democrat susține că promisiunea liderului PSD nu este însoțită de o explicație privind sursa banilor și estimează că o asemenea măsură ar presupune un efort de aproximativ 27 de miliarde de lei.
Toma: „Grindeanu spune prostii”
Constantin Toma afirmă că România nu își poate permite să anunțe creșteri de cheltuieli fără să precizeze de unde vor veni banii.
„Grindeanu spune prostii. De unde bani pentru indexarea salariilor și pensiilor?”, a declarat pentru agerpres.ro., primarul Buzăului, criticând poziția propriului lider de partid.
‘Domnul Grindeanu spune niște prostii, spune că va indexa cu inflația salariile din zona bugetară și pensiile, asta înseamnă pentru anul viitor vreo 27 de miliarde de lei, peste 5 miliarde de euro.
De unde iei acești bani? Pentru că dumnealui nu ne spune suma. În condițiile în care acești bani ar trebui împrumutați, cine te împrumută?
Promisiuni populiste, probabil sunt făcute și în contextul în care ar fi alegeri anticipate, hai să alegem PSD-ul că ne mărește salariul și pensia. Dacă țara nu livrează bani, ce trebuie făcut?
Trebuie făcute aceste economii, ca acești bani economisiți să fie investiți în economia reală, nu investiți în salarii, în zona bugetară. Reforma administrativ-teritorială, care spune dumnealui că nu o face cu reduceri de posturi.
Cum o face? Sau aia este reformă dacă nu reduci posturile? Aceste promisiuni n-au nicio acoperire.
Sunt doar chestii populiste pe care, din păcate, partidul meu le-a făcut și până acum, le-a pus în aplicare și am ajuns la aceste deficite care sperie pe toată lumea, vorbesc de cei din exterior care ne asigură finanțarea’, a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Toma.
Potrivit calculelor prezentate de Toma, indexarea ar necesita aproximativ 27 de miliarde de lei, adică peste 5 miliarde de euro.

Primarul susține că, în lipsa unor venituri suplimentare la buget, banii ar trebui obținuți prin noi împrumuturi, ceea ce ar pune o presiune suplimentară asupra finanțelor statului.
Grindeanu cere indexarea pensiilor și salariilor
Reacția lui Constantin Toma vine după ce Sorin Grindeanu a declarat că pensiile și salariile trebuie indexate anul viitor, argumentând că populația a ajuns la limita suportabilității după măsurile economice din ultima perioadă.
Toma are însă o abordare diferită și susține că prioritatea ar trebui să fie dezvoltarea economiei reale și o reformă administrativ-teritorială.
„De unde să luăm acești bani?”, este întrebarea ridicată de primarul Buzăului în disputa privind promisiunile făcute de conducerea PSD.
Nu este primul atac al lui Toma la Grindeanu
Constantin Toma a devenit în ultimele luni una dintre vocile critice din interiorul PSD. Edilul l-a atacat anterior pe Sorin Grindeanu și a susținut că acesta ar avea un rol limitat în conducerea reală a partidului.
Toma a criticat, de asemenea, poziționarea economică a unor lideri social-democrați și a cerut reforme mai profunde în administrație și în modul în care sunt cheltuiți banii publici.
Noua ieșire publică arată existența unor diferențe importante de abordare în PSD într-un moment în care partidul se află și în centrul negocierilor privind formarea viitorului Guvern.


