ȘOCANT. 85.000 de imagini cu copii abuzați, doar 1% ajung la autorități. România și Europa, paralizate în fața celei mai întunecate industrii online

România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de protecție a copilului din ultimii ani. Potrivit datelor prezentate de Organizația Salvați Copiii, sesizările privind abuzurile online asupra minorilor s-au dublat într-un singur an, depășind 43.000 de raportări. În spatele acestor cifre se ascund peste 85.000 de imagini și videoclipuri cu abuzuri sexuale asupra copiilor, distribuite prin aproape 79.000 de linkuri, ulterior închise.

Șocul vine însă din altă parte: doar 1,4% dintre aceste materiale ajung în mod real în atenția autorităților. Asta înseamnă că peste 98% din abuzuri rămân invizibile, neinvestigate, neasumate. Un întreg univers de suferință care nu ajunge în statistici și nu primește nicio reacție concretă.

Anul 2024 a adus în România peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare, dintre care 1.931 cu caracter sexual. Specialiștii avertizează însă că numărul real este mult mai mare, pentru că multe victime, familii sau cadre din sistem nu raportează nimic – din teamă, rușine sau pentru că nu mai au încredere în instituțiile statului.

Mai grav, 62% din materialele identificate sunt găzduite pe servere europene, ceea ce transformă Europa într-un spațiu-tampon pentru rețelele de criminalitate sexuală. În ciuda reglementărilor, platformele online continuă să ofere un teren fertil pentru agresori, prin lipsa de filtrare, moderare și cooperare autentică cu autoritățile.

În tot acest timp, sistemul românesc pare blocat într-o cultură a minimizării. Chiar reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne admit că numărul dosarelor scade nu pentru că violența s-ar reduce, ci pentru că „nu toate cazurile se încadrează penal”. O logică ce lasă în urmă victime și încurajează agresori.

Copiii devin vulnerabili în doar câteva minute, iar agresorii își adaptează metodele mai repede decât pot reacționa instituțiile.

Dacă statul nu ridică bariere reale, dacă nu aplică legi clare și nu consolidează cooperarea internațională, România riscă să devină o zonă de impunitate pentru una dintre cele mai periculoase forme de criminalitate.

”Protejarea copiilor nu mai este o recomandare. Este o urgență națională.

Nu este doar o problemă de internet. Este o problemă de lipsă de reacție.

Abuzurile asupra minorilor nu apar în vid.

Ele sunt alimentate de:

• lipsa educației digitale în școli,

• lipsa structurilor specializate care să răspundă rapid,

• o legislație învechită și greoaie,

• insuficiența psihologilor și asistenților sociali,

• lipsa de personal în serviciile de protecție a copilului,

• un MAI care, conform propriilor declarații, reduce numărul dosarelor penale nu pentru că s-ar reduce violența, ci pentru că „nu toate cazurile se încadrează penal”.

Vorbim, de fapt, despre o cultură a minimizării. Despre un sistem care pare să creadă că, dacă un copil nu rămâne cu urme vizibile, nu este un abuz.

Că dacă un copil e manipulat online, nu e într-un pericol real.

Platformele digitale devin teren fertil pentru agresori: lipsa filtrării, a moderării și a cooperării reale cu autoritățile creează un climat în care un copil poate deveni victimă în doar câteva minute.

În fața acestui flagel, nu avem voie să rămânem spectatori. Dacă statul nu ridică bariere, dacă nu protejăm copiii acum, îi condamnăm la o viață întreagă de traume”, a declarat deputatul independent Dumitrița Albu.

Dumitrița Albu
Dumitrița Albu