
Șocant. Fiul lui Carmen Dan bătut crunt în discotecă la Videle
Fiul ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost agresat fizic, luna trecută, într-o discotecă aflată la circa 15 kilometri de orașul Videle.
Darius Dan, un client fidel al localului din comuna Butești, ar fi cerut DJ-ului să schimbe muzica, dorință care i s-a și împlinit. Doar că fanii manelelor nu au fost încântați de idee, iar unul dintre aceștia i-a aplicat o corecție fiului ministrului din Cabinetul Dăncilă, scrie liberinteleorman.ro.

”Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Poeni au fost sesizați, la data de 07.04.2019, printr-o plângere a unui tânăr din orașul Videle, cu privire la faptul că în noaptea de 06/07.04.2019, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din comuna Siliștea, sat Butești, a fost agresat fizic de către un tânăr din localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, în continuare efectuându-se cercetări, sub coordonarea procurorului de caz.”



Comentarii