Simona Halep, nu mai are terenul din stațiunea Bușteni
Simona Halep, nu mai are terenul din stațiunea Bușteni
Politic Sport Ultima Ora

Simona Halep, a rămas, în 19 ianuarie, fără terenul din stațiunea, Bușteni. Primăria face locuințe sociale

Trei blocuri de locuinţe sociale pentru tineri vor fi construite în staţiunea Buşteni pe terenuri care au fost acordate cu titlu de gratuitate unor cetăţeni de onoare precum Simona Halep.

Primarul oraşului Buşteni, Mircea Corbu, a anunţat, joi, că a fost semnat contractul de finanţare pentru construirea a trei blocuri eficiente energetic, fondurile fiind asigurate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Acest proiect este unul dintre cele mai importante depuse până în acest moment de către Primăria oraşului Buşteni, proiectul privind construirea a trei blocuri nZEB de locuinţe sociale pentru tinerii din oraşul Buşteni.

Terenurile propuse pentru construcţia acestor blocuri sunt localizate pe Str. Urlătorii şi Str. Ştefan Cel Mare, iar valoarea eligibilă aprobată este de peste 14 milioane de lei, fonduri europene obţinute prin programul PNRR. (…).

Simona Halep, a rămas fără terenul din Bușteni
Simona Halep, a rămas fără terenul din Bușteni

Reamintim că pentru a fi posibilă depunerea acestui proiect şi a avea terenurile disponibile, în cadrul Consiliului Local s-a aprobat retragerea dreptului de folosinţă pentru terenurile acordate gratuit pentru mai mulţi cetăţeni de onoare, persoanele aveau obligaţia începerii construcţiei în termen de un an de la data atribuirii terenului, dar nu şi-au exprimat dorinţa de a construi locuinţe în oraşul Buşteni şi nici nu au făcut vreun demers în acest sens din anul 2010″, a scris Corbu pe Facebook.

Printre cetăţenii de onoare vizaţi de retragerea dreptului de folosinţă asupra acelor terenuri se numără campioana la tenis Simona Halep şi artistul Lupu Rednic.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.