
Șerban Nicolae recidivează. Mesaj scandalos adresat judecătorilor și procurorilor
Senatorul PSD Șerban Nicolae recidivează cu un mesaj scandalos, adresat judecătorilor și procurorilor. Acesta sugerează că magistrații au fost ”duși” la proteste și nu le-au făcut din convingere. Mai mult, senatorul social-democrat îi întreabă pe aceștia dacă protestele lor se încadrează în limitele Constituției.
Solicit, în principal doamnelor și domnilor judecători, o clarificare publică, în privința separării carierelor între judecători și procurori. Ca legiuitor, consider corectă separarea celor două cariere. Sunt însă și opinii care solicită opusul.
Uniunea Salvați România (portavocea politică a #rezist și a Noii Securități în România) a cerut eliminarea din lege a textului respectiv, arătând următoarele: „Proiectul ieșit de la Cameră prevede faptul că judecătorul… cariera judecătorului este separată de cariera procurorului și dorim să nu fie separate aceste două cariere, de aceea am propus eliminarea acestui alineat”.
Totodată, aș vrea să știu dacă celor aflați la cursurile Institutului Național al Magistraturii, duși la protestul „magistraților”, li se predă aceastră „confuziune” a carierelor, și dacă da, cum se face raportarea unei asemenea teorii la Constituția României”, a scris Șerban Nicolae pe pagina sa de facebook.
Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



Doamne fereste să oblige diaspora sa se întoarcă -n țară! După cum stau lucrurile in politica României asistăm la un puci PSD-ALDE-UDMR.Face-ti ce-ti face dar nu încercați să aduceți tara din nou in COMUNISM,doar de a scapa pe unii politicieni certați cu legea si a distruge 4 mil.de români!