
SENZAȚIONAL. Președinte de judecătorie la petrecerea PSD.Legea îi interzice acest lucru
Sâmbătă, 3 martie, Organizația Județeană a femeilor PSD Constanța a organizat o mare petrecere la restaurantul Dorna din Mamaia. Așa cum era de așteptat, toate doamnele cu notorietate din social-democrația de la malul mării au luat parte la eveniment. Femeile din 39 de filiale locale au petrecut în avans Ziua Internațională a Femeii.
Invitata specială a fost Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene și una dintre femeile lider din partidul de guvernământ.
Printre mulți alți invitați (primarul Decebal Făgădău, președintele PSD Constanța-Felix Stroe, Maria Lazăr-secretar general al Organizației Naționale de Femei), la evenimentul politic al femeilor social-democrate a participat și judecătoarea Mariana Pelelungă de la Judecătoria Hârșova.
Conform legii 303/2004 privind Statutul Judecătorilor și Procurorilor, „Art. 9 – (1) Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic.
(2) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.”
Pentru a afla ce caută un magistrat la petrecerea unui partid politic, reporterii „Dezvăluiri” au încercat să ia legătura luni, 5 martie, cu doamna judecător, însă reprezentanții instituției ne-au comunicat că Mariana Pelelungă „nu este astăzi la serviciu”




Comentarii