
Se împlinesc 423 de ani de la Bătălia de la Giurgiu împotriva lui Sinan Pașa
Bătălia de la Giurgiu, desfășurată între 15–20 octombrie 1595, a valorificat avantajul tactic obținut de oastea munteano-transilvană condusă de Mihai Viteazul în Bătălia de la Călugăreni. Trupele otomane în retragere au fost surprinse la Giurgiu, iar robii luați ostatici au fost eliberați. După un bombardament efectuat de artileria toscană cetatea Giurgiu a fost cucerită de aliații creștini.
În urma bătăliei de la Călugăreni din 13 august, în care și-au pierdut viața pașa Hasan de Timișoara, Khidr și Mustafa de Bosnia, armata otomană a păstrat suficientă forță încât să ocupe capitala Țării Românești. Conducătorul ei, marele vizir Sinan Pașa, a trecut la implementarea instrucțiunilor cu care a venit de la Constantinopol, acelea de transformare a Țării Românești în pașalâc. Instalat la mănăstirea Radu Vodă, el a început să facă numiri în funcțiile aparatului administrativ otoman.
Mihai Viteazul a fost nevoit totuși să se retragă spre munți, așteptând întăririle ce urmau să vină din Transilvania. La 12 septembrie oastea munteano-transilvană se găsea la Stoenești, în așteptarea armatei de întărire conduse personal de Sigismund Bathory.La 26 august Sinan Pașa a ocupat și Târgoviște, unde a ridicat o întăritură de pământ.
Sigismund Báthory a trecut pasul Branului în fruntea unei armate de 13.200 de mercenari, 8.000 de secui, 1.500 de germani trimiși de arhiducele Maximilin, la care se adăuga corpul de 300 de artileriști din Toscana înarmați cu tunuri, în total 23.000 de oameni. Joncțiunea cu cei 8.000 de oșteni ai lui Mihai a avut loc în pădurile de pe Dâmbovița.
O importantă consecință a campaniei din toamna lui 1595, încheiată cu victoria de la Giurgiu, a fost mutarea capitalei Munteniei de la Bucureștidin nou la Târgoviște, mai departe de Dunăre și astfel de pericolul otoman. Aproape toate actele lui Mihai Viteazu din anii 1596-1599 au fost date la Târgoviște.

Vă prezentăm principalele evenimente istorice ale zilei de 20 octombrie:
- 1349: Papa Clement al VI-leainterzice flagelarea.
- 1548: A fost fondat orașul Nuestra Señora de La Paz, cunoscut mai ales ca La Paz, capitala de astăzi a Boliviei
- 1595: Bătălia de la Giurgiu– artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate. Sinan Pașa privește neputincios de la Rusciuc victoria adversarilor săi.
- 1600: Familia Tokugawa își asigură prin izbânda din Sekigahara hegemonia asupra Japoniei.
- 1601: Radu Șerbaneste ales domn al Țării Românești.
- 1638: S–a încheiat construcția Mănăstirii Căldărușani, ctitorie a lui Matei Basarab(1632 – 1654).
- 1696: A fost creată flota rusă.
- 1708: Reconstrucția Catedralei St. Pauldin Londra după Marele Incendiu din 1666 a fost terminată chiar în ziua în care Christopher Wren, arhitectul ei, a împlinit 76 de ani.
- 1740: Conform stipulărilor Pragmaticii Sancțiunidin 1713, Maria Tereza a urcat pe tronul Austriei.
- 1803: Senatul americana ratificat cumpărarea Louisianei, consființind termeni tratalui cunoscut ca Louisiana Purchase.
- 1818: Statele Unite ale Americiiși Regatul Unit au semnat tratatul din 1818 prin care au stabilit frontiera comună de-a lungul paralelei de 49 de grade.
- 1822: În urma Congresului de la Verona al Sfintei Alianțe, se hotărăște intervenția franceză împotriva revoluției din Spania, condusă de Rafael Riego.
- 1860: Promulgarea Diplomei din Octombriede către împăratul Franz Joseph, care a pus capăt sistemului absolutist și a deschis era guvernării constituționale („regimul liberal”) în Imperiul Austriac. Potrivit documentului, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul imperiului.
- 1880: Tegucigalpaa fost declarată capitala Republicii Honduras.
- 1883: Peruși Chile semnează Tratatul de la Ancón, prin care, provincia Tarapacá a fost cedată statului Chile; sfârșitul Războiului din Pacific.
- 1919: Este fondat clubul de fotbal FC Ceahlăulde către un grup de elevi și profesori de la Liceul Petru Rareș.
- 1920: Începe greva generală a proletariatului din România, la care participă cca 400.000 de salariați; cuprinde toate ramurile industriei și transporturilor și este prima greva politica generală a proletariatului din întreaga Românie (20–28 octombrie).
- 1921: Franțași Turcia semnează Tratatul din Ankara, prin care Franța recunoaște guvernul turc provizoriu din Ankara drept partener de tratative.
- 1935: Comuniștii chineziconduși de Mao Tzedun ajung în nord–vestul Chinei la capătul unui marș de 10.000 km de–a lungul țării, cunoscut ca Marșul Cel Lung.
- 1944: Armata sovietică ocupă Belgrad, capitala Iugoslaviei.
- 1944: În timpul vizitei de la Moscova, primul ministru britanic W. Churchill i-a propus, și Stalin a acceptat, înțelegerea cu privire la împărțirea zonelor de influență în Balcani.
- 1968: Lady Jacqueline Kennedyse căsătorește cu armatorul grec Aristotle Onassis.
- 1980: După șase ani de ședere în afara structurilor militare ale NATO, Greciarevine în Alianță.
- 1985: Peste 50 de persoane au murit și peste 100.000 de oameni au fost evacuați din Filipine, în timpul taifunului „Dot”.



Comentarii