Scandal Uriaș în AUR! George Simion se dezice de Claudiu Târziu și Călin Georgescu! ”Trebuie să plece!”

Co-președintele AUR, George Simion a taxat în termeni duri, declarațiile anti-semite ale celui pe care, partidul pe care-l conduce l-a propus președintelui Iohannis pentru postul de prim-ministru, Călin Georgescu.

Mai mult, Simion l-a taxat și pe celălalt co-președinte, senatorul Claudiu Târziu, căruia i-a cerut să-și clarifice viziunile față de Mișcarea Legionară.

„Domnul Georgescu a făcut o gafă. M-am născut în 1986 şi nu vreau să fiu asociat cu simpatii anitsemite.

Eu am 35 de ani, am făcut un partid de la 0. Nu trebuie să fiu pus eu să discut despre legionari sau comuniști, pentru că o să găsești în societatea românească simpatizanți ai legionarilor, cum e domnul Călin Georgescu.

O să găsim mulţi dintre bunici noștri care sunt simpatizanți ai comunismului.  Aceste sisteme totalitare trebuie echivalate pentru că au făcut mult rău.

Şi nazismul, fascismul şi comunismul au făcut milioane de victime.  Acum să îmi pui mie în cârcă!

Eu care ştiu cât de greu mi-a fost să creez acest partid să-l duc în parlament alături de colegii mei. Acum să mă pui pe mine la mijloc.

Domnul Georgescu a făcut o gafă. M-am născut în 1986 şi nu vreau să fiu asociat cu simpatii anitsemite.

Noi suntem o alianță, am închegat toate figurile patriotice, toate figurile vizibile din spaţiul public.

Nu mă da nimeni afară din partid. Eu nu vreau să mă asociez. Noi trebuie să construim o mișcare romanească fără mișcări totalitare şi comuniste.

Eu sunt născut în 1986 şi nu vreau s fiu asociat cu cea a făcut Cuza sau mai ştiu eu care.

Asta nu înseamnă că eu nu îi respect pe părinţii şi bunici noştri care au trăit în comunism şi ne-au lăsat o ţară fără datorii.

Cei din partid care au aceste simpatii trebuie să-şi clarifice poziția şi să lămurească aceste lucruri.

Dacă vrei să faci politica viitorului, nu trecutului, nu te mai uiți înapoi spre anii ’80 spre ani ’30 trebuie să vorbești de viitor şi ce vrei pentru ţară.

Proiectele noastre pentru ţară ce vrem noi pentru sistemul energetic, ce vrem noi pentru micul producători.

Dacă rămân cantonați nu au ce să caute aici”, a spus George Simion în emisiunea Sinteza Zilei.

Copresedintele AUR, Claudiu Târziu, a participat în iulie 2016 la o conferință organizată de șeful Mișcării Legionare, Șerban Suru. La final, Târziu s-a pozat împreună cu soția alături de Suru.

Târziu, care susține că nu are simpatii legionare, s-a fotografiat în iulie 2016 alături de Șerban Suru, șeful Mișcării Legionare, conform site-ului Garda Legionară. El ar fi participat atunci la o conferință organizată de Șerban Suru:

„Prigonirea Legionarilor de regimul comunist – trecut și prezent!”. Alături de Suru s-a aflat și soția lui Târziu, Adela Ioana, care și ea a candidat pe lista AUR din Bacău.

Claudiu Târziu afirmă că fotografia a fost făcută la sărbătorirea zilei de naștere a unui fost deținut politic, Demostene Andronescu, conform aktual24.ro.

Scandal Uriaș în AUR! George Simion se dezice de Claudiu Târziu și Călin Georgescu! ”Trebuie să plece!” 1

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.