
ALERTĂ! Baronii PSD nu-l vor premier pe Nicolae Ciucă!
Social-democraţii au decis, joi, în Biroul Permanent Naţional, să nu meargă cu o propunere de premier la cea de-a doua tură de consultări de la Palatul Cotroceni, o decizie urmând a fi luată după discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis.
Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, şi Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, au cerut în şedinţa Biroului Permanent al partidului ca PSD să nu voteze un guvern minoritar PNL-UDMR indiferent de numele premierului, susţin surse politice pentru News.ro.
Marcel Ciolacu a afirmat, la începutul şedinţei, că varianta unui guvern minoritar nu poate aduce stabilitate, în acest context politic.
Surse politice au precizat pentru News.ro că liberalii ar prefera varianta unui guvern minoritar PNL-UDMR care să aibă susţinerea PSD în Parlament, acesta fiind motivul pentru care au decis să îl propună pe Nicolae Ciucă premier.



Comentarii