
Scandal imens în AUR! Gheorghe Piperea își desființează colegii: „Sunt enervat. Amendamentele sunt neconstituționale”
Un scandal de proporții a izbucnit în interiorul AUR după adoptarea controversatelor amendamente la Legea integrității. Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea și-a criticat dur colegii pentru că nu i-au cerut opinia înainte de redactarea textelor și avertizează că acestea au mari șanse să fie declarate neconstituționale. În opinia sa, demersul ar putea deveni „un eșec total” pentru PSD și o victorie politică importantă pentru Dominic Fritz.
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea, avocat și profesor universitar, susține că cele două modificări contestate la Curtea Constituțională au fost redactate superficial și fără respectarea unor principii fundamentale ale Constituției.
Piperea s-a declarat deranjat în special de faptul că parlamentarii formațiunii sale nu l-au consultat, deși este unul dintre principalii specialiști în drept ai partidului.
Piperea își atacă dur colegii din AUR
Europarlamentarul a afirmat că nu acceptă să fie asociat automat cu orice decizie adoptată de partid, mai ales atunci când consideră că textele promovate sunt neconstituționale.
„Eu sunt un om care, chiar dacă e politician, nu acceptă să i se pună ștampile cu clișee pe frunte. Ca politician care știe drept, care știe carte, care este profesor universitar, vă spun că aceste două amendamente sunt neconstituționale”, a declarat Gheorghe Piperea la B1 TV.

Acesta a recunoscut fără ocolișuri că este enervat pe colegii care au redactat în grabă amendamentele și care nu i-au cerut opinia înainte ca acestea să ajungă în Parlament.
Criticile venite chiar din interiorul AUR complică poziția partidului, care a prezentat modificările drept o măsură necesară pentru creșterea transparenței și aplicarea acelorași reguli tuturor demnitarilor.
Amendamentul care îl vizează pe Dominic Fritz, considerat retroactiv
Primul text criticat de Gheorghe Piperea se referă la persoanele pentru care a fost constatată o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a noii legi.
Amendamentul a fost asociat cazului lui Dominic Fritz, iar Piperea avertizează că acesta încalcă principiul constituțional potrivit căruia legea nu poate produce efecte retroactive.
„Cel cu privire la Fritz este neconstituțional pentru că e retroactiv și, din păcate, cei care au făcut acest amendament i-au făcut un foarte frumos cadou lui Fritz”, a susținut europarlamentarul AUR.
Potrivit acestuia, dacă judecătorii Curții Constituționale vor elimina textul, Dominic Fritz va putea prezenta decizia drept o victorie politică împotriva PSD și AUR.
„Fritz va exulta pur și simplu când o să vadă că cei de la Curtea Constituțională o să declare acest amendament neconstituțional și, după părerea mea, sunt șanse mari să se întâmple chestiunea asta”, a adăugat Piperea.
AUR, criticat pentru formularea „partener de viață”
Al doilea amendament controversat prevede obligații referitoare la declarațiile de avere și interese pentru persoanele aflate în relații asemănătoare celor dintre soți cu demnitarii de rang înalt.
Modificarea a fost pusă în legătură cu Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, însă formularea folosită de inițiatori este considerată prea vagă chiar de către Gheorghe Piperea.
„Amendamentul privind partenerul de viață e foarte neatent făcut. Cred că ar trebui să mă întrebe un pic și pe mine, cât de cât. Sunt enervat pe cei care s-au grăbit să dea un amendament care este atât de slab”, a declarat acesta.
Europarlamentarul consideră că sintagma „partener de viață” nu este definită suficient de clar și nu respectă cerința de predictibilitate prevăzută de Constituție și de jurisprudența Curții Constituționale.
„Acest termen de «parteneri de viață» e foarte, foarte vag. Nu respectă condiția de predictibilitate la care se referă Constituția și deciziile Curții Constituționale”, a explicat Piperea.
„Eșec total al PSD și o victorie a lui Fritz”
Gheorghe Piperea avertizează că judecătorii constituționali ar putea elimina doar cele două amendamente contestate, în timp ce restul Legii integrității ar rămâne în vigoare.
Într-un asemenea scenariu, întreaga ofensivă politică declanșată în Parlament s-ar întoarce împotriva inițiatorilor.
„S-ar putea să pice doar aceste două amendamente și să rămână în vigoare restul legii, ceea ce o să fie un eșec total al PSD și o victorie a lui Fritz”, a afirmat europarlamentarul AUR.

Legea integrității este importantă și pentru îndeplinirea jaloanelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Piperea avertizează că blocarea sau anularea unor prevederi ar putea reaprinde disputa referitoare la fondurile europene și la responsabilitatea pentru eventualele pierderi.
Controversa ajunge la Curtea Constituțională
Amendamentele susținute de PSD și AUR au fost contestate la Curtea Constituțională, fiind acuzate că au fost concepute pentru a lovi adversari politici concreți.
USR și PNL susțin că primul text ar avea caracter retroactiv și ar putea institui o nouă sancțiune pentru aceeași faptă, iar cel de-al doilea ar afecta drepturile unor persoane care nu dețin funcții publice. De asemenea, criticii legii reclamă lipsa unei definiții clare pentru expresia „relații asemănătoare acelora dintre soți”.
Curtea Constituțională urmează să analizeze sesizarea miercuri, 12 august. Până atunci, declarațiile lui Gheorghe Piperea scot la iveală tensiunile din AUR și ridică semne de întrebare privind modul în care partidul și-a redactat unul dintre cele mai controversate amendamente legislative.


