Scandal în Coaliția PSD-ALDE. Omul lui Tăriceanu îl atacă dur pe cel al lui Dragnea

Ministrul Educației, Valentin Popa, a explicat, într-o conferință de presă, decizia de reducere a locurilor bugetate de la mai multe universități de stat, situație care a generat numeroase critici în mediul academic.

Popa a spus că este vorba despre o decizie preliminară. “Este o repartizare preliminară. Diferența a fost repartizată relativ simplu, pentru susținerea programelor prioritare, proporțional cu numărul de studenți din programele care pot susține aceste domenii. Am fost acuzați că am repartizat aceste locuri pe criterii politice, nu este adevărat”, a susținut Valentin Popa.

Rupe de la gura marilor universități

Am avut rezerve față de numirea domnului profesor Valentin Popa ca ministru al Educației Naționale. Ultimele gafe, bâlbe sau decizii mi-au întărit aceste rețineri. E un atentat inadmisibil la învățământul superior, cel care încă ține steagul sus, și aici vorbim de marile universități, precum Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest Timişoara sau chiar Universitatea București.

Printr-un ordin absolut sinistru, rupe de la gura marilor universități, ce au recunoaștere internațională, sute de locuri pentru Masterat și Doctorat pentru a le oferi universităților apărute ca ciupercile după ploaie prin toate cătunele. Asta s-a întâmplat după 90. În fiecare orășel de provincie, chiar și stațiune balneară, a apărut câte o facultate sau chiar universitate. Invățământul superior românesc s-a depersonalizat, s-a decredibilizat și prin această inflație instituțională. Inclusiv la universitatea de unde vine dânsul, din Suceava, a suplimentat numărul de locuri.

Adaptare, cuvântul de ordine

In țări precum Franța sau Marea Britanie există două, trei universități de Top 100″, având în spate o tradiție istorică de sute de ani. În acest context, Remus Borza a spus că “restructurarea, modernizarea, eficientizarea și adaptarea programei și curriculei școlare la dinamica socială și economică ar trebui să fie principala preocupare a ministrului pentru a intra într-o logică firească de dezvoltare și recunoaștere a învățământului universitar românesc.

Scandal în Coaliția PSD-ALDE. Omul lui Tăriceanu îl atacă dur pe cel al lui Dragnea 1

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.