Rectorul SNSPA, Remus Pricopie
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie
Politic Ultima Ora

Rectorul SNSPA ia la rost clasa politică. „Abandonați scandalurile cu mize personale!”

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Remus Pricopie, face apel la credibilitate, responsabilitate şi respect pentru fiecare individ şi pentru binele comun din partea tuturor celor implicaţi în confruntările politice ale momentului.

Rectorul SNSPA îi îndeamnă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook și preluat de Agerpres, pe cei care reprezintă România în funcţii publice să se ridice la nivelul aşteptărilor tuturor românilor, să dea dovadă de competenţă şi să abandoneze scandalurile cu mize personale. Actorii politici ar trebui să aibă abordări raţionale, să facă alegeri corecte şi utile pentru România, iar democraţia să fie consolidată pe baza egalităţii în faţa legii şi a consensului, arată el.

„Au trecut aproape 30 de ani de exerciţiu democratic, în care de prea multe ori am tratat competenţa şi credibilitatea drept criterii secundare. Funcţia publică înseamnă responsabilitate şi românii simt, tot mai mult, nevoia ridicării standardelor pentru cei care îi reprezintă. Tocmai pentru că vorbim de voturi, de majorităţi parlamentare, de moţiuni de cenzură, alegeri şi opţiuni alternative – cred că, dincolo de ecuaţiile politice, ar trebui să fie luate în calcul criterii precum competenţă, onestitate, credibilitate, respectul partenerilor noştri”, a afirmat rectorul în mesajul său.

„Nu ne aflăm într-o situaţie clasică a luptei politice între stânga şi dreapta, între PSD şi PNL, ci într-un moment care depăşeşte, prin miza sa, importanţa unei dispute obişnuite. Este anul Centenarului, anul în care ne pregătim de preluarea preşedinţiei Consiliului UE, anul în care negociem viitorul buget european şi nu cred că mai avem timp de pierdut în scandaluri cu mize personale. În astfel de perioade, fiecare decizie trebuie să fie bine cântărită, iar actorii politici trebuie să aibă abordări raţionale, bazate pe respect şi dialog, chiar dacă se află în competiţie. Mi-ar plăcea să cred că apropierea de modelul democratic occidental, cel în care mulţi români se regăsesc, ne va inspira să facem alegeri corecte şi utile pentru România, mai mult decât pentru interesul personal sau de grup”, a arătat Pricopie.

Rectorul SNSPA consideră că „este esenţial” ca sentimentul egalităţii să existe la baza societăţii

„Construcţia unei democraţii funcţionale nu este un proces simplu, iar atunci când drumul devine neclar este util să ne uităm la experienţa societăţilor cu democraţii consolidate. Astfel, vom vedea că fiecare individ contează, dar niciun individ nu poate conta mai mult decât altul. Este esenţial ca acest sentiment al egalităţii (în faţa legii) să existe la baza societăţii. De asemenea, vom vedea că puterea majorităţii este folosită pentru binele comun, inclusiv pentru binele minorităţii. Regula majorităţii este extrem de importantă, dar ea trebuie să funcţioneze într-o logică a inclusivităţii, nu a excluderii şi a conflictului. Politicienii, prin acţiunile lor, au obligaţia să caute calea de mijloc, să caute consensul, să împiedice divizarea societăţii, iar atunci când acest lucru nu mai poate fi atins să accepte sacrificiul personal pentru binele comun. Parcurgem momente în care aceste lucruri contează – credibilitatea celor care ne conduc, conştientizarea mizelor din jurul nostru, respectarea principiilor democratice şi participarea noastră, a tuturor, într-un mod civilizat şi democratic, la viaţa „cetăţii”. Sunt preocupat şi încrezător, în acelaşi timp, pentru că văd în jurul meu noi generaţii de tineri şi de oameni activi, implicaţi şi determinaţi să influenţeze lumea în care trăim”, subliniază fostul ministru al Educaţiei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.