Promisiuni PSD. Bugetul pentru anul 2019 aduce sume importante pentru infrastructura Olteniei! 
Alertă. Protest inedit la Botoșani. Șoferii exasperați de starea drumurilor, pun blesteme pe copaci
Politic

Promisiuni PSD. Bugetul pentru anul 2019 aduce sume importante pentru infrastructura Olteniei! 

Bugetul de stat pentru anul 2019, aflat în plină dezbatere în Parlamentul României, este unul de dezvoltare și modernizare la nivelul întregii țări, iar județul Dolj va avea aprobate sume considerabile pe segmentul infrastructurii.

Mă bucură faptul că am reușit împreună, atât Guvernul, cât și parlamentarii doljeni, să obținem aceste finanțări atât de importante pentru județul nostru, dar și pentru întreaga regiune a Olteniei. Sunt lucruri palpabile pentru cetățenii care ne-au mandatat să facem acele lucruri așteptate de toată lumea de la noi.

Un prim obiectiv investițional cuprins în bugetul pentru 2019 este Drumul Expres Craiova-Pitești, ce va avea o finanțare de 151 milioane lei, fapt ce reprezintă a treia sumă destinată infrastructurii în acest an din România. Pentru această investiție, primele două loturi au fost deja licitate și contractate, iar lucrările vor începe în cel mai scurt timp posibil. Întârzierile survenite între timp, după ce acum doi ani Guvernul a anunțat inițierea acestui proiect, au fost cauzate de procedurile anevoioase de licitație şi de contestaţiile în justiție formulate de societățile implicate.

Mă bucur că în lunile următoare vor fi deja demarate efectiv lucrările la tronsoanele 1 și 2, cu atât mai mult cu cât acum există finanțarea necesară. Ne așteptăm ca și pentru celelalte loturi instanțele de judecată să soluționeze favorabil și într-un timp cât mai scurt litigiile existente, deoarece această investiție este extrem de necesară Olteniei.

O a doua investiție importantă pentru locuitorii județului Dolj este propulsarea șoselei care leagă Craiova de Târgu Jiu în regim de drum de mare viteză. Lucrările la proiectul care prevede construirea Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu au fost deja bugetate pe anul 2019, după ce proiectul a fost depus de către CNAIR spre finanțare pe data de 4 februarie.

Așadar, acestea sunt doar două dintre proiecțiile bugetare ale acestui an destinate locuitorilor din Dolj, care, fără îndoială, vor fi primite cu bucurie, deoarece reprezintă reușite concrete ale eforturilor conducerii administrației județene și a reprezentanților din Guvern și Parlament.

Îmi exprim încrederea că ambele Drumuri Expres vor fi operaționale în cel mai scurt timp posibil, astfel încât oltenii să beneficieze de conexiuni rutiere rapide cu Pitești și Târgu Jiu, și de aici cu tot restul țării.

Realizarea acestor investiții va fi extraordinară pentru Oltenia, uitată de guvernele anterioare, și va duce atât la dezvoltarea zonei, cât și la creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din regiune.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Alexandra Presură.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.