
Programul LIFE rămâne și în 2019 o oportunitate reală pentru susținerea acțiunilor de mediu
În declarația sa politică: ,,Programul LIFE rămâne și în 2019 o oportunitate reală pentru susținerea acțiunilor de mediu și pentru îndeplinirea unor obiective importante de protejare și îmbunătățire a mediului din țara noastră“, deputatul băcăuan Claudiu-Augustin Ilișanu, membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, aduce în discuție programul LIFE pentru mediu 2019:
,,Mediul este o sursă importantă pentru viață și nu trebuie să o fragilizăm prin acțiunile noastre zilnice. Uniunea Europeană acordă de peste două decenii o importanță deosebită programelor pentru mediu, având priorități clare în elaborarea de strategii pentru utilizarea eficientă a resurselor de către sectoarele publice și private și pentru protejarea biodiversității. Programul LIFE pentru mediul înconjurător și acțiunile din domeniul climei este unul dintre programele europene eficiente și cu viziune pentru încurajarea politicilor climatice din țările europene și pentru punerea în aplicare și dezvoltare de proiecte cofinanțate având ca obiectiv îmbunătățirea calității mediului și reducerea tendinței de declin al biodiversității“.
Claudiu-Augustin Ilișanu menționează în continuare: ,,Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a Programului LIFE pentru perioada 2014-2020 este de 3.456.655.000 euro. Apelurile pentru programele LIFE, subprogramul Mediu și Climă, sunt în curs de elaborare și pentru anul 2019, iar pentru publicarea lor Comisia Europeană a prevăzut data de 4 aprilie 2019, iar trimiterea notelor concept se va face până în iulie 2019, datele finale fiind publicate pe site-ul oficial al UE.
În cadrul programului de lucru 2018-2020, spre deosebire de anii precedenți, candidații vor prezenta inițial un concept cu ideile și activitățile din cadrul proiectelor ce intenționează să le înscrie în cadrul apelului pentru programele LIFE, urmând a primi un feedback referitor la acestea, iar depunerea documentației se va face numai în cazul validării finale a propunerii de proiect. Programele LIFE sunt de perspectivă pentru o preocupare mai atentă în domeniul politicilor și activităților de mediu din Europa și din țara noastră, întrucât ele pot veni cu soluții eficiente la probleme reale precum: tranziția către o economie eficientă cu utilizarea resurselor cu emisii scăzute de dioxid de carbon; rezistență la schimbările climatice și protejarea și îmbunătățirea calității mediului și a biodiversității; stoparea degradării ecosistemelor; îmbunătățirea legislației europene cu privire la îndeplinirea obiectivelor de mediu și climatice, și includerea actorilor publici și privați în realizarea acestor obiective; o guvernanță mai bună în domeniul mediului și al climei la toate nivelurile, inclusiv o mai bună implicare a societății civile, a ONG-urilor și a actorilor locali; punerea în aplicare a celui de ”al șaptelea program de acțiune pentru mediu“.
Claudiu-Augustin Ilișanu concluzionează: ,,România a inițiat diverse proiecte importante sub egida programelor LIFE, precum conservarea unor specii pe cale de dispariție sau care puneau probleme de habitat natural, dezvoltarea unor zone protejate, importante pentru turismul din țara noastră, soluții pentru reciclarea unor deșeuri non-biodegradabile, refacerea coridoarelor pentru anumite specii de pești din România. Toate aceste proiecte reprezintă un pas înainte pentru încurajarea acțiunilor de mediu, pentru încurajarea inițiativelor de protejare a ecosistemelor naturale și de salvare a unor specii de animale aflate în pericol“.



Comentarii