
Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu Ursula von der Leyen. Discuții despre Cererea de Plată 3 și despre viitorul comisar european al României. Cine ar putea fi acesta
Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește joi, la Bruxelles, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care va discuta despre portofoliul de comisar european pe care îl va primi România în viitorul Executiv European.
Totodată liderul PSD va prezenta stadiul îndeplinirii PNRR și se va analiza acordarea Cererea de Plată 3, pentru țara noastră.
„Voi pleca după-amiază la Bruxelles pentru întâlnirea de mâine cu preşedinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Vom discuta despre stadiul îndeplinirii PNRR, împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ministrul Finanţelor.
Vom analiza şi ultimele evoluţii despre Cererea de Plată 3, concret situaţiile legate de conducerile companiilor de stat din energie şi transporturi.
Evident, voi discuta cu doamna preşedintă şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, în şedinţa de Guvern.
Conform unor surse din PSD, Ciolacu îl dorește pe deputatul european Victor Negrescu comisar european dacă România va primi un portofoliu ecomonic.

În caz contrar, ministrul muncii, Simona Bucura Oprescu ar putea fi o altă variantă pentru Comisia Europeană.



