Ponta, ironie maximă: Dacă mă fac trădător cei din “corul bocitoarelor de la Belina” e foarte bine!

Fostul premier Victor Ponta a făcut câteva declarații extem de ironice la adresa PSD, într-o intervenție la Realitatea Tv.

El a spus că partidul condus acum de Liviu Dragnea a devenit “un cor al bocitoarelor de la Belina”  și că cei care pleacă din PSD spre partidul său, Pro România, se simt dezamăgiți sau trădați de  actualul lider. “Dacă se supără Dragnea (că pleacă oamenii, n.red.), să fie păcatul lui”, a completat Victor Ponta. El a mai spus că nu a făcut noul partid ca să ajungă la guvernare, ci pentru a participa la alegerile din 2019 și 2020. “Am plecat din PSD din cauza lui Dragnea, dar ideile bune le continuăm, fără Dragnea și ai lui. Le pot transmite tuturor celor din PSD că nu o să mă rușinez că am fost în PSD”, a mai spus Ponta. Tensiunile au crescut în ultmele zile între foștii colegi de partid după ce mai mulți parlamentari social-democrați au părăsit PSD și s-au înscris în Pro România. Ultimul dintre ei este Nicolae Bănicioiu.

“Mă amuză faptul că Liviu Dragnea a trecut de la PD aflat în Opoziţie la PSD aflat la Putere şi nu e trădător. Noi cei care plecăm de la Putere şi din singurul partid în care am fost vreodată, doar pentru că nu vrem să legitimăm conducerea infracţională şi incompetentă a lui Dragnea, suntem ‘trădători’?! Noi am hotărât să nu îi trădăm pe cei care ne-au votat şi care au încredere în noi – şi dacă ne fac trădători cei din ‘Corul Bocitoarelor’ de la Belina e foarte bine!”, a conchis fostul premier.

Pe de altă parte, într-o intervenție la RFI, fostul premier lansează acuzații dure:

„Dincolo de limbajul acesta care denotă din partea domnului Dragnea, în primul rând, faptul că e în panică, e speriat de ceva, domnul Dragnea a sabotat Guvernul meu, a sabotat şi a făcut tot ce a putut ca Guvernul Cioloş să nu poată să guverneze bine. A dat jos în mod direct două Guverne, deci în ultimii doi ani şi jumătate, din 5 Guverne, 4 au fost sabotate şi date jos de dl Dragnea pentru interesele sale personale şi pentru că acele Guverne nu satifăceau interesele sale de bani, de afaceri şi de protecţie în faţa legii”, a precizat Ponta.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.