Parlamentul a stabilit când se votează alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Marcel Ciolacu a declarat, luni, că a aprobat convocarea unei sesiuni extraordinare, între 27 și 31 ianuarie, pentru asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi, precizând că astfel membrii conducerii Parlamentului au luat act de solicitarea președintelui Klaus Iohannis.

„Am luat act şi de solicitarea preşedintelui României şi am aprobat sesiune extraordinară comună în perioada 27-31 ianuarie şi am făcut calendarul următor. Până pe data de 27 se vor depune amendamentele pe legea de azi, cu care a venit Guvernul prin asumare, respectiv de schimbare a alegerilor locale în două tururi. Pe data de 29 are loc prezentarea şi dezbaterea şi pe urmă vor trece zilele prevăzute de regulament de depunere a moţiunii. Cu alte cuvinte vom intra cu prezentarea şi votul pe moţiune într-o sesiune ordinară”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, la finalul ședinței Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere.

Președintele Klaus Iohannis a trimis Camerei Deputaților și Senatului două scrisori prin care solicită convocarea unei sesiuni extraordinare parlamentare pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.