Mesaj din PSD cu prilejul Zilei Europei. ”Celebrăm pacea și unitatea”
Politic

Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 explicată de PSD

Deputatul Anişoara Radu a susținut o declarație politică referitoare la prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

În acest sens, deputatul a menţionat că prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.114/2018 au fost pe larg dezbătute în media şi de către unii oameni politici fără ca aceştia să le cunoască în totalitate.

Deputatul Radu a declarat: „Există foarte multe persoane, mai ales din mediul politic, care au solicitat în mod repetat abrogarea Ordonanţei de Urgenţă. În cazul unei abrogări, foarte multe aspecte cu privire la salarizarea în domeniul construcţiilor sau a modului de accizare a produselor din tutun şi a bauturilor alcoolice sau a modului de impozitare al jocurilor de noroc ar rămâne suspendate. Practic ar exista un vid legislativ, ceea ce nu se poate susţine.”

Deputatul a menţionat că Ordonanţa de Urgenţă conţine măsuri foarte bune pentru muncitorii din construcţii, al căror salariu minim a crescut de la 1 ianuarie la 3.000 de lei brut, iar pentru această sumă nu se datorează CASS care reprezintă 10% din salariul brut, nu se datorează impozit pe venit în valoare de 10%, iar salariaţii din acest domeniu sunt exceptaţi de la plata contribuţiei pentru pensia privată obligatorie, astfel încât impozitul care va fi datorat pentru pensii scade cu 3,75% de la 25% la 21,25%. De asemenea, angajatorul nu va mai plăti cota contribuţiei asiguratorie pentru muncă de 2,25%. Astfel, salariul minim net în domeniul construcţiilor este de la 1 ianuarie 2019 de 2.362,5 lei.

În plus, mai există prevederi cu privire la plata orelor suplimentare pentru angajaţii din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, cum sunt poliţiştii sau angajaţii din sistemul penitenciar, sau prevederi cu privire la acordarea indemnizaţiei de hrană, în valoare de 346 de lei lunar, şi a voucherelor de vacanţă pentru toţi angajaţii din sistemul public, a mai declarat doamna Radu.

„Este evident, însă, că principala prevedere din ordonanţă care a suscitat atât de multe controverse este cea referitoare la taxa pe activele financiare. Este vorba de o taxă progresivă de la 0,1 la maxim 0,5% şi se aplică numai în cazul în care media trimestrială ROBOR depăşeşte 2%. Această măsură a fost introdusă în mod special pentru a proteja românii cu credite în lei, având în vedere că ROBOR-ul a crescut foarte mult în ultima perioadă şi astfel au crescut în mod semnificativ şi ratele datorate de români băncilor”, a declarat doamna deputat.

În încheiere, Anişoara Radu a declarat că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea diferendelor cu privire la taxa pe activele financiare va veni în urma unui dialog sincer şi productiv între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României: „În ultima perioadă au avut loc întâlniri între reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi ai Băncii Naţionale a României pentru a identifica cea mai bună soluţie pentru calculul ratei ROBOR. Sunt convinsă că în urma acestor întâlniri şi a celor care urmează să aibă loc va fi adoptată cea mai bună măsură pentru protejarea românilor care au credite la bănci. În acest sens, subliniez că domnul ministru Teodorovici a declarat că este dispus să modifice prevederile cu privire la taxa pe activele financiare din ordonanţă, dacă există suficiente argumente”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.