Niciun ban public nu mai trebuie cheltuit fără să se verifice corectitudinea utilizării lui 1
Breaking News Politic Ultima Ora

Niciun ban public nu mai trebuie cheltuit fără să se verifice corectitudinea utilizării lui

Deputatul PNL de Dolj Nicolae Giugea apreciază modul în care Guvernul Orban a început să verifice toate lucrările efectuate sau neefectuate din bani publici și consideră că acest demers trebuie extins la toate nivelurile administrației publice din România:

”Nu înțeleg uimirea unora atunci când află de la televizor că Guvernele lui Dragnea au împrăștiat către primarii PSD zeci de miliarde de lei pentru lucrări fictive, care nu s-au realizat niciodată sau, dacă au fost făcute, s-au demonstrat a fi o adevărată bătaie de joc. Zeci de școli dărăpănate au în garduri afișe colorate pe care scrie că s-au cheltuit zeci de milioane de lei, culmea, pentru modernizarea lor. Sute de drumuri și străzi sunt mai găurite după reabilitare decât înainte. Sute de rețele de utilități au fost făcute în total dispreț, multe dintre ele fiind neutilizabile și trebuie refăcute de la zero. Ăsta este adevărul despre miliardele de lei prăduite de PSD, despre modul în care Dăncilă se lăuda că ”a scos țara din noroaie”! Țarul Dragnea a confundat România cu brațul Belina și a crezut că poate să dispună de țară și de bugetul ei ca de moșia însușită ilegal de la statul român. Sunt mii de proiecte începute de PSD, cu șantiere deschise și abandonate, dar pentru care banii s-au plătit deja. Nimănui din fostele guverne nu i-a păsat dacă și cum s-au cheltuit banii smulși din buzunarele a milioane de români. Când am auzit că Guvernul Orban spune stop acestei situații și că nu va plăti nicio lucrare fictivă sau prost executată, mi-am dat seama că țara noastră a mai căpătat o șansă. Sute de milioane de lei au fost deja oprite de la plată pentru că PSD-iștii au tocat banii și nu au executat lucrările. În județul Dolj, administrația locală PSD are mare tradiție în a-și bate joc de banii cetățenilor, în a acorda contracte către firmele de casă ale partidului, iar lucrările să nu fie niciodată efectuate. Străzi, școli, spitale, clădiri de patrimoniu, rețele de încălzire apar toate noi și frumoase în hârtiile primăriilor din județ și din Municipiul Craiova. Nu trebuie să fii expert în construcții ca să constați că toți banii acordați în ultimii ani pentru renovarea școlilor, reabilitarea străzilor, modernizarea spitalelor și consolidarea clădirilor istorice au ajuns în buzunarele private ale socialiștilor și în trezoreria PSD! Ceea ce Guvernul PNL a demarat în scurtul său mandat, adică verificare cheltuirii fiecărui leu alocat de la bugetul public, este necesar să se extindă la nivelul tuturor autorităților publice, centrale și locale. Prin verificări, controale și transparentizarea constatărilor vom scăpa România de corupția endemică care a explodat sub guvernele PSD. O să constatăm cu toții că dacă fiecare bănuț e verificat, vor apărea și spitale și școli moderne, străzi asfaltate și curate și utilități publice de calitate. Acesta este încă un motiv pentru care alegerile anticipate reprezintă cea mai bună soluție pentru România și pentru igienizarea țării de PSD.”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.