
Mircea Geoană, apel către candidații de dreapta înainte
Candidatul independent la președinția României, Mircea Geoană, face un apel la ceilalți contracandidați ai săi, de dreapta să nu se mai atace între ei, întrucât, acest lucru nu aduce decât o finală Marcel Ciolacu, George Simion.
Geoană s-a întâlnit cu Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan cu care a discutat despre problemele Bucureștiului.
„Dacă astăzi ar fi primul tur al alegerilor prezidenţiale, în finală ar merge Marcel Ciolacu şi George Simion şi acest lucru cred că este un proces care este profund greşit şi profund contraproductiv pentru România. Ar însemna să avem un Parlament dominat de corupţie, inflaţie mare şi extremism.
De aceea, apelul meu către cei care suntem cu toţii candidaţi – în cazul meu independent – independenţi sau ai unor partide să înţelegem că această canibalizare între noi este contraproductivă. O rog pe doamna Lasconi şi USR-ul să înceteze să mai facă o campanie negativă împotriva mea. Nu eu sunt adversarul, doamna Lasconi.
Îl rog pe domnul Ciucă, pe domnul Bode, pe domnul Silviu Mănăstire să înceteze campania negativă împotriva mea. Nu eu sunt adversarul, prieteni de la PNL, pentru că tot ceea ce facem mai câştigăm marginal un procent de la unul la altul şi de fapt distanţa faţă de locul doi şi distanţa faţă de locul întâi este la fel de mare aproape pentru noi toţi. (…)
Din punct de vedere al forţelor euroatlantice şi democratice care ţin la această ţară, acest război între noi este efectiv contraproductiv şi face jocul lui Ciolacu şi Simion. Inclusiv domnul Diaconescu, cu tot respectul pe care i-l port, sunt voturi irosite, voturi care îi fac jocul lui Ciolacu şi al lui Simion”, a declarat Geoană.
Candidatul independent a susţinut că în cazul lui Ilie Bolojan – vehiculat pentru funcţia de premier – este „un fel de licitaţie cu strigare şi de la PNL, şi de la PSD, şi de la USR”.

„O mică problemă uită colegii mei care fac astfel de propuneri. În scenariul care astăzi se întâmplă, a unei finale Ciolacu-Simion, Parlamentul României de după alegerile din 8 decembrie va arăta în felul următor, cel mai probabil: un bloc PSD în jur de 40%, exact cum a fost în anul 2000 după finala Iliescu-Vadim, şi un bloc extremist pro-Moscova tot în zona lui 35-40%, pentru că intrarea domnului Simion în turul doi va modifica acest curent.
Şi atunci, întrebarea pe care o pun celor care îl propun pe domnul Bolojan, cu care am o relaţie de prietenie şi de respect: Cu ce majoritate vor propune prim-ministrul?
Pentru că două blocuri de 40% mai lasă 20% la mijloc şi întrebarea mea este nu dacă domnul Bolojan este potrivit de prim-ministru, dar cine are fantezia să creadă că astăzi, când Ciolacu şi Simion se duc în turul doi – şi aşa se va întâmpla dacă nu facem ceva diferit până atunci -, şi atunci întrebarea legată de domnul Bolojan este mai degrabă o întrebare ipotetică.
Nu vor avea majoritate să pună prim-ministrul”, a adăugat Geoană.



