Filosoful Mihai Șora, la cei 101 de ani ai săi, are puterea și spiritul tinere, fiind neobosit în îndemnurile de susținere a manifestanților de la Sibiu, dar și a celor din întreaga țară, care cer decent și-ntr-o liniște mută, zi de zi, o schimbare clară în viața politică și în societatea românească.
Mihail Șora chiar se gândea să lanseze un program intitulat ”Adoptă un pesedist” și explică în postarea de pe pagina personală de Facebook de ce crede că ideea sa nu ar fi imposibilă, dar sigur ar fi de durată.
Duminică, la ora 18.00, este organizat un nou protest în București și în marile orașe din țară, împotriva revocării șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Iată textul postat:
”Dragi prieteni, într-o vreme, mă gândeam că ar fi bine să deschidem programul „Adoptă un pesedist!“
Dacă fiecare om cu mintea limpede le explică altora ce înseamnă gândirea c a p t i v ă, cum poți fi prins în mrejele unor televiziuni manipulatoare, atunci cercul oamenilor liberi s-ar lărgi, fără îndoială, iar fisurile dintre generații s-ar umple cu un alt conținut decât cel al refuzului, al detestării sau invectivelor reciproce. Uneori, nici nu trebuie să mergi prea departe: ajunge să stai de vorbă cu părinții sau cu bunicii… Am întâlnit mulți tineri care trăiesc aceeași dramă; îmi povestesc cum, atunci când părinții locuiesc la ei pentru câteva zile, făcând o pauză de televizor și jucându-se cu nepoții, având, așadar, dispoziția mentală de a asculta și argumentele rațiunii, viziunea lor (de oameni trecuți prin toate greutățile vieții, marcați de comunism precum sclavii, odinioară, de fierul încins), ei bine, viziunea acesta se schimbă, modelul lor existențial (și de politician) suferă „restructurări“ (câteodată de-a dreptul radicale).
Firește, „Adoptă un pesedist!“ este un program laborios, care solicită nu doar abilități intelectuale, ci și o anumită deschidere, un fel de înțelegere generoasă, binevoitoare, a celui din fața ta, deși – în mod evident – nu-i împărtășești opiniile. Recunosc: ia mult timp să ajungi la acest echilibru al înțelegerii celuilalt, iar unii dintre noi (poate chiar majoritatea) suntem grăbiți și agitați (ori nu mai avem multe zile de trăit). Dar nu mi se pare nerealist, nici imposibil.
În fotografia alăturată puteți vedea părinți însoțiți de copiii dumnealor la protestul mut și clarvăzător din Sibiu. S-au strâns nenumărate imagini frumoase de-a lungul ultimelor luni. Despre acești tineri extraordinari s-au spus vorbe la fel de frumoase. Au fost, însă, și cuvinte grele, nedrepte și urâte. Nu doresc să insist asupra lor, căci ele sunt, adeseori, sub demnitatea umană (ca această enormitate: „Mineriada din 1990 a devenit Tineriada, iar minerii de atunci sunt ONG’iștii de azi“ [sic!]).
Aș vrea, în schimb, să le spun celor care nu au obosit să iasă în stradă, care și-au păstrat încrederea în ei înșiși, în semenii lor: nicio vorbă rea, calomnioasă, nedreaptă nu poate atinge puritatea și claritatea protestului vostru!
Vor spune că sunteți „mercenari“, că sunteți „vânduți“, că „multinaționale“, că „Soros“ și „sexomarxiști“ (dacă sunteți tineri), că „Ana Pauker“ și „senili“ (dacă aveți 101 ani), că faceți jocurile lui „X“ sau lui „Y“ (de care poate nici n-ați auzit vreodată), că „SRI“, că „USA“, că „UE“, că marțienii și zoroastrienii…
Dar nimic, niciodată, nu poate atinge puritatea și claritatea protestului vostru. Al nostru.”
