
Maria Grapini îl atacă pe președintele Iohannis. “ Batjocoriți românii dacă nu o faceți!“
Maria Grapini îl atacă pe președintele Iohannis. “ Batjocoriți românii dacă nu o faceți!“
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, i-a scris președintelui României Klaus Iohannis căruia îi cere să intervină pe lângă autoritățile de la Bruxelles să lămurească situația creată de ”Listele negre” cerute de Comisia Europeană în 2012 ministerului justiției în legătură cu demersurile care se fac în domeniu pentru bunul mers al justiției.
“Domnule Președinte, intrați sau nu în acțiunea de apărare a României și românilor? Cum și când aveți de gând să reacționați la acest demers anacronic, nedemocratic? Felicit Premierul României – primul de la aderare care, într-un mod ferm și diplomatic, demn și concret, cere Comisiei Europene să explice ingerintele fostei Comisii în functionarea justitiei in Romaniei! Dumneavoastră, domnule presedinte, garantul statului de drept (de drept, nu de drepți), ce faceti? Nu vă interesează dacă statul de drept din România, pe care îl invocați de dimineața până seara, este respectat si de către cei din exterior, aceia în fața cărora vă înclinați permanent? De ce tăceți? Doriți un loc căldut la Bruxelles? Aveți obligația, domnule Președinte, să apărați suveranitatea statului! Batjocoriți românii dacă nu o faceți! Vorbiți acum! Eu, ca român, ca cetățean si europarlamentar, am făcut toate demersurile permise de statutul pe care îl am, de mandatul pe care mi l-au dat românii! Eu nu mă opresc aici! Dumneavoastră aveți de gând să…porniți? Am dreptul să vă cer să vă implicați! Aveți OBLIGAȚIA s-o faceți!”, i-a scris Maria Grapini lui Klaus Iohannis.



Comentarii