
Lovitură Cruntă pentru Dragnea. Nu o poate da afară din PSD pe Gabriela Firea
Lovitură Cruntă pentru Dragnea. Nu o poate da afară din PSD pe Gabriela Firea
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat în mai multe rânduri că un membru care critică partidul nu mai are ce căuta în rândurile acestuia.
Printre cei care au criticat în termeni foarte duri ceea ce se întâmplă în PSD, dar mai ales pe Liviu Dragnea, președintele social-democraților, este Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Dorința lui Dragnea de a o da afară din partid pe Firea se lovește de cel mai important document al PSD, Statutul, unde scrie că un membru nu poate fi exclus decât la propunerea organizației din care face parte.
Cum vice-președintele PSD Gabriela Firea este șeful interimar al organizației București-Ilfov este foarte greu de crezut că din această filială a PSD va veni o astfel de propunere.
Și mai mult, pentru ca Firea să fie exclusă din partid este nevoie de convocarea unui Congres al PSD, dar Liviu Dragnea nu își dorește acest lucru, întrucât se va pune clar și problema ca el să mai rămână sau nu președinte al partidului.
Reamintim că mai mulți parlamentari care provin din Ilfov și București s-au dezis de Dragnea și i s-au alăturat șefului lor de partid Gabriela Firea.



Comentarii