Ciolacu i-a păcălit pe pensionari
Ciolacu i-a păcălit pe pensionari
Exclusiv Politic Ultima Ora

Lovitură cruntă de la Bruxelles pentru PSD. Ministrul Muncii i-a mințit pe pensionari. Adio bani în plus

PSD a promis când a venit la guvernare alături de PNL o majorare a pensiilor cu 40 la sută, lucru cu care Comisia Europeană nu este de acord, întrucât, Planul Național de Redresare și Reziliență a fost negociat pentru un deficit bugetar de 9, 5 la sută.

Comisia Europeană a precizat, la solicitarea Digi 24, că o renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se poate face doar în condiţii excepţionale, cum ar fi, spre exemplu, dezastre naturale de dimensiuni istorice, iar o astfel de renegociere ar duce la întârzierea reformelor şi la pierderea unor fonduri.

În plus, aceștia explică modul în care trebuie făcută reforma pensiilor, afirmând că așteaptă să vadă o încurajare a ieșirii la pensie cât mai târziu. Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a reacționat, spunând că „nu vorbim de renegocierea PNRR din temelii, ci de o optimizare prevăzută în regulamentul european”.

În ce condiții se poate renegocia PNRR

  • doar în cazuri excepționale, cum ar fi catastrofe naturale de proporții istorice;

  • orice cerere de modificare a PNRR ar întârzia cu mult implementarea programului;

  • Ministrul Muncii: Nu vorbim de renegocierea PNRR din temelii, ci de o optimizare prevăzută în regulamentul european

    Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, sâmbătă, la Digi24, că în răspunsul lor privind renegocierea PNRR-ului, oficialii europeni se refereau la cazul renegocierii totale a programului, iar PSD dorește doar o „optimizare în anumite puncte”, ceea ce regulamentul Comisiei Europene permite.

    Ministrul Muncii, Marius Budăi: „Comisia s-a referit la o renegociere per total a PNRR. Noi nu am spus așa ceva, noi am scris și în programul de guvernare, am spus și în discuțiile pe care le-am avut în Coaliție, despre o optimizare în anumite puncte.

    Până în decembrie am îndeplinit jaloanele pe care le aveam de îndeplinit, suntem în interiorul trimestrului 1, imediat o să anunț un alt jalon îndeplinit ce ține de Ministerul Muncii, în februarie avem acordul cu Banca Mondială semnat pentru asistența tehnică în reforma pensiei și a salarizării…

    Nu ne dorim sub nicio formă să punem în pericol implementarea PNRR. Din contră, suntem extrem de determinați să implementăm acest PNRR și reformele legate de PNRR.

    Noi, în coaliție, ne asumăm să facem tot posibilul pentru binele cetățenilor români, nu ne asumăm să pierdem bani. Acel procent de 9,4% nu este suficient pentru a realiza un alt jalon din PNRR care înseamnă reforma pensiilor prin rezolvarea inechităților din sistem.

    Nu s-a spus niciodată că vrem să renegociem PNRR din temelii, dar o optimizare este necesară. Iar regulamentul european de implementare a PNRR prevede acest lucru. Nu vorbim de o renegociere când se întâmplă o catastrofă sau nu știu ce alte chestiuni”, a declarat ministrul Muncii, la Digi24.

Lovitură cruntă de la Bruxelles pentru PSD. Ministrul Muncii i-a mințit pe pensionari. Adio bani în plus 3

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.