Liberalii atacă la Curtea Constituțională legea contractelor part-time

Liberalii atacă la Curtea Constituțională legea contractelor part-time

PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională (CCR) ordonanţa de urgenţă  privind contractele part-time şi impozitele angajaţilor din IT şi din cercetare.

”Am luat decizia de a sesiza Avocatul Poporului în vederea atacării la CCR a OUG 3 care a fost dată de Guvern pentru a cârpi prostiile pe care le-au făcut prin OUG 79, prin OUG 4, prin OUG 60, prin OUG 82”, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban, după şedinţa conducerii liberalilor.

citește și : Vernisaj în onoarea celui mai mare sculptor român la Muzeul Cotroceni

 Guvernul a adoptat în şedinţa de joi  o OUG de corectare a Codului Fiscal, astfel că în cazul contractelor part-time angajatul va plăti impozit raportat la venit, iar restul va fi suportat de angajator. În privinţa angajaţilor scutiţi de impozit până acum, precum cei din IT şi din cercetare, aceştia vor beneficia în continuare de scutiri, cu condiţia ca angajatorul să nu-şi fi diminuat totalul cheltuielilor de personal faţă de luna precedentă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.