Teritoriul voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru, cedat Imperiului Rus de către cel Otoman în urma încheierii războiului ruso-turc (1806- 1812) şi anexat prin Tratatul de la Bucureşti, a căpătat denumirea Basarabia în 1812. După mai bine de 100 de ani, în 1918, Basarabia s-a unit cu România, cum era firesc. Şase ani mai târziu, în 1924, după prăbuşirea Rusiei Ţariste şi apariţia URSS, sovieticii au înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească (RSSAM), actuala Transnistrie, în stânga Nistrului. De această RSSAM au lipit apoi abuziv Basarabia şi nordul Bucovinei, obţinute în 1939 în urma pactului Ribbentrop- Molotov. Decupajul teritorial – practic, ciuntirea României – s-a făcut pe 2 august şi 4 noiembrie 1940.
“Basarabia obţinută prin forţă de la România în iunie 1940, mai puţin cele trei judeţe din sud, Cetatea Albă, Cahul şi Ismail, a fost unită cu RSSAM, înfiinţată în 1924, viabilă cu mici modificări până în 1991, când, la 27 august, şi-a declarat independenţa. Alipirea teritoriilor transnistrene era prevăzută încă din 1940, ca o bombă cu ceas pentru cazul că Basarabia ar fi dorit să se despartă de URSS sau că România ar fi emis pretenţii asupra Basarabiei ” , a dezvăluit istoricul Dan Falcan.
«Pasele» cu teritoriul respectiv au continuat între 1941 şi 1945
«Pasele» cu teritoriul respectiv au continuat între 1941 şi 1945 În 1941, Ion Antonescu spunea celebra frază: Vă ordon, treceţi Prutul!’, iar România, împreună cu trupele Germaniei, ocupa Basarabia. Pe timpul mareşalului, ţara noastră, care pierduse o treime din Ardeal prin Diktatul de la Viena, a recucerit Basarabia şi a luat sub supraveghere teritoriile dintre râurile Nistru şi Bug, inclusiv Transnistria. Însă această stare de fapt n-a durat mult… După 1945, Basarabia a fost luată din nou de URSS. Abia în 1991, după prăbuşirea imperiului sovietic, Republica Moldova şi-a declarat independenţa, având în componenţă şi Transnistria. În prezent, Republica Moldova tinde să se integreze în Uniunea Europeană şi să se unească iar cu România. Lucru pe care Rusia încearcă să-l împiedice prin intermediul Trasnistriei, unde există importante depozite de armament şi muniţii ale fostei Armate a XIV-a şi pe care Kremlinul o consideră teritoriu-satelit al Moscovei. Actul din 2 august 1940 ne arată că Stalin şi liderii sovietici nu considerau URSS eternă, ci luau în calcul încă de atunci ipoteza destrămării statului sovietic. Actuala autoproclamată republică transnistreană era văzută de liderii ruşi ca un cal troian gata să fie detonat atunci când interesele Kremlinului o cer. Dovada: războiul civil declanşat în 1992 între autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol, precum şi problemele ulterioare generate de liderii de la Tiraspol cu sprijinul celor de la Moscova”, a explicat Dan Falcan.
Republicile caucaziene au păţit la fel ca basarabenii
Istoricul consideră că astfel de decupaje teritoriale menite să submineze orice intenţie de independenţă a vreunei republici sovietice faţă de centru nu au existat doar în Moldova, ci şi în republicile autonome sau semiautonome din Caucaz, care au avut acelaşi rol de a sabota aspiraţiile la independenţă ale Armeniei, Georgiei sau Azerbaidjanului.
”În concluzie, se poate afirma că mintea diabolică a lui Stalin a ştiut exact ce face şi a pregătit terenul pentru recuperarea de către Rusia a teritoriilor eventual pierdute, lucru care, vedem bine, se întâmplă în prezent. Cazul Crimeei este elocvent”, ne-a mai spus istoricul Dan Falcan.
Panait Istrati a atras atenţia în 1929 că Uniunea Sovietică este o minciună
Comunist înfocat, scriitorul român Panait Istrati a întreprins o călătorie în Uniunea Sovietică, în 1929. În anii aceia, Stalin plătea călătorii ale intelectualilor occidentali în URSS, pentru ca aceştia să vadă progresele nemaipomenite făcute de o ţară înapoiată. Europenilor, însoţiţi în plimbările lor de comisari sovietici, le erau prezentate realizările. Istrati a deviat de la traseul impus şi a văzut adevărul: un sistem corupt, care îşi distrugea cetăţenii, o monstruozitate politică. A descris călătoria în cartea ”Spovedania unui învins”, după care a fost hăituit de serviciile secrete ale Rusiei şi chiar de foştii săi colegi intelectuali occidentali de stânga, plătiţi de Moscova. Dezvăluirea lui Istrati a fost unul din primele semne că sistemul sovietic este o minciună frumos colorată, care nu poate dăinui.
Transnistria a fost stăpânită de domnii Moldovei până la 1713
La începutul Evului Mediu, slavii de la răsărit îi numeau pe vorbitorii de limbă română volohi’. Pe la 1150 a fost atestat în analele ruseşti poporul Bolohovenilor, în zona actualei Transnistrii, în timp ce o icoană din Lviv menţiona existenţa unui voievod ”voloh”. Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600, la Braşov, să i se recunoască stăpânirea ”Oceacului de peste Nistru” (Transnistria, n.r.). În 1681, o parte din Transnistria a intrat în stăpânirea domnului Moldovei Gheorghe Duca. Târgurile de aici au fost atunci organizate ca oraşele moldoveneşti, fiind conduse de şoltuzi şi de pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei, dovedită de condicile de socoteli şi biruri ale acestora, a durat până în 1713. Centrele mai importante erau Movilăul, ridicat de voievodul Ieremia Movilă pe moşia Cantacuzineştilor, şi Dubăsari, aflat în apropierea podului de dubase (luntri rotunde, de piele). Ulterior, ţinutul a intrat sub stăpânire rusească, dar structura etnică a rămas românească. Denumiri româneşti de localităţi se regăsesc până la Bug chiar şi astăzi.
