Klaus Iohannis împlinește astăzi 60 de ani
Politic Social Ultima Ora

Iohannis, la recepția de Ziua Națională: Marile izbânzi sunt posibile dacă ținem aproape națiunile prietene civilizate, nu dacă ne izolăm de ele

Președintele Klaus Iohannis a spus, vineri seară, la recepția de la Cotroceni de Ziua Națională, că marile izbânzi ale națiunii sunt posibile dacă suntem uniți, nu dezbinați, dacă avem aspirații înalte, nu meschine, dacă ținem aproape națiunile prietene civilizate, nu dacă ne izolăm de ele. Recepția a început cu intonarea imnului de stat. La recepția de la Cotroceni participă câteva sute de persoane. Premierul Viorica Dăncilă a venit la recepția de la Cotroceni, însă președinții Camerelor Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, nu sunt prezenți.

Principalele declarații ale președintelui:

  • Trăim împreună privilegiul de a fi cei cărora istoria ne-a dat șansa să celebrăm Centenarul Marii Uniri, momentul fondator al existenței noastre naționale. E o extraordinară bucurie pe care cred că o împărtășim noi, toți românii care în aceste zile simțim cu și mai multă emoție dragostea de țară.
  • Mulțumesc tuturor celor care faceți ca România să existe și să vibreze.
  • Președintele i-a amintit pe cei care au făcut România de astăzi – românii care au murit pe fronturile de luptă, în teatrele de operații, în închisorile comuniste sau în zilele sângeroase ale lui decembrie 1989. Indiferent ce se spune și se va spune despre România, istoria va consemna că poporul nostru a avut numeroase idealuri și că au existat generații care s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea românilor.
  • Marile izbânzi ale națiunii sunt posibile dacă suntem uniți, nu dezbinați, dacă avem aspirații înalte, nu meschine, dacă ținem aproape națiunile prietene civilizate, nu dacă ne izolăm de ele.
  • Înaintașii noștri au reușit pentru că i-a animat același set de valori și principii.
  • România este iubită astăzi pentru realizările înaintașilor, pentru ceea ce este acum, după cum este iubită pentru ceea ce încă nu este, dar ne dorim să fie pentru generațiile viitoare.
  • Un capitol distinct din istoria mondială va face referire la identitatea românească. Sunt convins că România va apărea ca o țară care între 1918 și 2018 a reînviat de nenumărate ori din propria cenușă, iar noi avem o șansă pentru următorii o sută de ani, că ducem mai departe visul înaintașilor, că îl apărăm și îl prețuim.
  • Guvernanții și întreaga clasă politică trebuie să se ridice la nivelul responsabilității istorice. Statul trebuie să ofere soluții concrete problemelor cu care societatea se confruntă. România are nevoie de îmbunătățirea marilor sisteme publice, de consolidarea statului de drept, infrastructură modernă, sistem de educație performant, sistem sanitar care să ofere servicii de calitate.
  • Dragi români, au trecut o sută de ani de la Marea Unire și aproape 30 de ani de când ne-am recâștigat libertatea. Istoria noastră ca națiune nu a fost lipsită de obstacole, dar am reușit să devenim o societate matură, cu oameni curajoși, responsabili și tot mai implicați civic, care au puterea să lupte pentru o viață mai bună pentru ei și copiii lor. Vouă, dragi români, vă spun că națiunea noastră are nevoie de energiile tuturor celor care împărtășeșc aceleași valori: democrația, egalitatea în fața legii, libertatea și care fac parte din identitatea lor.
  • Adevăratul patriotism înseamnă să spunem pe o singură voce că România de mâine e o Românie democratică, europeană, prosperă, care își descătușează întregul ei potențial, o țară prețuită în lume pentru oamenii ei harnici și onești, respectați pentru tenacitatea cu care își urmăresc idealurile.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.