FABULOS. Șerban Nicolae dă asigurări. ”Corupţii nu violează, corupţii nu aşteaptă tinerele la lift”
Serban Nicolae
Economic Politic Social Ultima Ora

Insula lui Dragnea devine paradis fiscal. Legea lui Șerban Nicolae a fost aprobată

Proiectul lui Șerban Nicolae privind reducerea cu 50% a impozitelor pentru construcțiile și activitățile economice din grinduri, insule și alte suprafețe de uscat a fost votat luni în Senat, forul decizional fiind Camera Deputaților. Printre activitățile vizate se numără și jocurile de noroc.

Propunerea legislativă a lui Șerban Nicolae privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcții edificate pe acestea și anumitor activități economice autorizate a fost adoptată cu 61de voturi pentru 24 împotrivă și 11 abțineri.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unui regim fiscal derogatoriu aplicabil terenurilor sub forma insulelor, grindurilor și altor suprafețe de uscat, a construcțiilor edificate pe acestea și a anumitor activități economice autorizate ”cu scopul de a dezvolta activitățile economice, de a crea locuri de muncă și, implicit, de a crea veniturile bugetare”.

Potrivit inițiatorului, activitățile economice ce se pot desfășura sunt cele de producție de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentație publică, comerț cu amănuntul, jocuri de noroc precum și cele de servicii conexe. Totodată, proiectul prevede că jocurile de noroc ce se pot organiza sunt jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, jocuri de noroc caracteristic cluburilor de poker și jocuri bingo desfășurate în săli de joc.

Șerban Nicolae a mai inițiat un proiect similar, care a fost aprobat de Parlament, însă CCR a admis, în iunie, sesizările de neconstituționalitate ale Opoziției și președintelui Klaus Iohannis, mediafax.ro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.