La Colectiv s-a murit de infecții intraspitalicești! Sistemul sanitar înghite 8 miliarde deuro pe an. Unde sunt banii?
Politic Ultima Ora

GAFĂ POLITICĂ: Mai mulți deputați PSD și unul PNL propun instituirea ”Zilei pacientului ars” pe 30 octombrie pentru a marca ”cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte”

Șase deputați PSD și unul PNL au depus la Parlament o inițiativă legislativă privind instituirea ”Zilei pacientului ars” pe 30 octombrie, ”pentru a marca impactul emoțional asupra pacientului ars”, în urma tragediei din clubul Colectiv din noaptea de 30 octombrie 2015, ”cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară după anul 1989” și ”care s-a soldat cu un număr de 64 persoane decedate și 163 persoane rănite”.

Inițiatorii proiectului sunt: Balint Liviu-Ioan – deputat PSD; Cherecheş Viorica – deputat PNL; Ciuhodaru Tudor – deputat PSD; Cobuz Maricela – deputat PSD; Gavriliţă Bianca – Miruna – deputat PSD; Lupaşcu Costel – deputat PSD; Roşca Lucreţia – deputat PSD.

Inițiativa legislativă are trei articole:

Se declară ziua de 30 octombrie Ziua pacientului ars.

Ziua pacientului ars poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanțe ale României în străinătate, entități medicale publice și private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii, apariției și îngrijirilor necesare pacientului ars.

Ministerul Sănătății este responsabil cu coordonarea activității dedicate Zilei pacientul ars.

Potrivit expunerii de motive:

Tragedia produsă la Clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie 2015, care s-a soldat cu un număr de 64 persoane decedate și 163 persoane rănite, a reprezentat cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară după anul 1989.

Cumplitul accident a scos la iveală mari slăbiciuni ale sistemului sanitar în domeniul îngrijirii medicale ce se acordă marilor arși, în sensul că niciun spital din șară nu îndeplinea în totalitate condițiile pentru internarea și îngrijirea acestora, deoarece nu exista o zonă de izolare protectivă pentru pacienții cu arsuri.

Pentru a marca impactul emoțional asupra pacientului ars, impact deosebit de puternic pe o perioadă îndelungată de timp și care presupune adâncă suferință și costuri însemnate, vă supunem spre dezbatere și adoptare inițiativa legislativă ”Lege pentru declararea zilei de 30 octombrie Ziua pacientului ars”.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.