Focuri de armă lângă Ambasada Ucrainei din Londra

Persoane necunoscute au deschis focul în direcția Ambasadei Ucrainei, informează presa britanică.

Reprezentanți ai poliției au confirmat pentru Standard că forțele de ordine au răspuns la rândul lor cu foc, nu există victime, iar incidentul a fost declarat închis în urul orei locale 14.40.

Potrivit Standard, s-ar fi tras 10 focuri de armă, iar opt mașini de poliție și un cordon de ofițeri se află acum în zona Holland Park, aproape de stația de metrou.

Potrivit Realitatea TV, în zona în care s-a consumat incidentul se află mai multe sedii diplomatice, printre care și Consulatul României, Ambasada Israelului și Ambasada Rusiei.

Episodul are loc cu o săptămână înainte turului doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina, unde se confruntă actualul președinte, Petro Poroșenk și Volodimir Zelenski.

Potrivit rezultatelor din primul tur, Poroșenko pornește cu șansa a doua.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.